Uite ce spunea Gabi Firea acum 6 ani despre întâlnirea cu Florentin Pandele

La începutul lui 2010, viaţa ei a cunoscut o turnură dramatică. Despărţirea prematură şi definitivă de soţul ei, Răsvan Firea, o adusese în pragul depresiei. Tabloidele au speculat mult timp drama ei, dar şi relaţia ce avea să se înfiripe între ea şi Florentin Pandele, edilul din Voluntari. Legătura lor a evoluat repede, prea repede pentru cei care cred că ea ar fi trebuit să aştepte un an de la moartea lui Răsvan pentru a se recăsători. Acum, Gabi şi Florin sunt soţ şi soţie şi, după votul de ieri, sunt o familie de... primari. Iată ce povesteau în noiembrie 2010 despre relaţia lor.

Gabriela Firea a câştigat ieri, prin vot, primăria Capitalei.

OK! În ultimul an, ai trecut de la agonie la extaz. Cum de atât de rapid toate astea? Gabriela Sincer, nu credeam că mă voi recăsători. Dacă eram întrebată pe 13 iulie, de ziua mea, ce voi face în toamnă sau la anul, cu siguranţă spuneam că nu se va schimba nimic. Ar fi fost tot vizite la cimitir, mers la serviciu, acasă, tristeţe, zbuciumare şi atât. Totul a fost atât de fulgerător şi de incredibil, încât de-abia după ce ne-am căsătorit am realizat ce ni s-a întâmplat. Noi nici nu ne ştiam foarte bine când ne-am căsătorit. A fost ca o reverie.

L-am cunoscut pe Răsvan în 1997, prin luna noiembrie. Eram director adjunct al Oficiului pentru Protecţia Consumatorului din Ilfov şi trebuia să fac un stagiu de două luni la Bucureşti. Aşa l-am cunoscut pe Răsvan. Pe Gabi am cunoscut-o ulterior, când m-a invitat într-o emisiune.

N-am avut o părere bună despre jurnalişti, pentru că presa n-a fost prea corectă cu mine. Ne-am cunoscut atunci, ştiind că este soţia unui amic de-ai mei. Răsvan venea destul de des la primărie şi, de fiecare dată când venea, mă critica şi mă certa. Ba chiar, într-o ultimă discuţie în contradictoriu cu el, îmi spunea „Nu faci strada aia, ar trebui s-o faci! Noroc că ne cunoaştem şi că suntem amici, că dacă n-ar fi fost aşa, ce ţi-aş fi zis!“. În fine. Am fost la înmormântare, după care am fost invitat la mai multe emisiuni la Antena 3, dar la Gabi am fost doar de vreo două-trei ori.

Între noi n-a fost absolut nimic înainte. Nici prin minte nu mi-a trecut când trăia Răsvan că aş putea s-o privesc pe Gabi altfel decât ca pe un realizator de emisiuni şi soţia amicului meu. După moartea lui, Gabi venea la primărie să rezolve nişte acte şi-l rugam pe un prieten de-ai meu să mă anunţe când vine, să mai vorbim.

Pentru că locuiam în Pipera, aveam multe acte de rezolvat pentru Tudor, ca orice mamă care trece printr-un astfel de necaz şi devine părinte unic. Dar nu vroiam să apelez la primar, chiar dacă ne ştiam. Mi-era jenă ca tocmai eu, care critic nepotismul şi birocraţia, să sar peste coadă.

Până la urmă, i-am spus amicului meu să inventeze un motiv ca să o aducă în birou. Şi într-o zi, s-a întâmplat. Oricum, când am văzut-o, căutam s-o întreb dacă o pot ajuta cu ceva, îi mai povesteam de infrastructură… Trăgeam de timp!

Nu. Mult mai târziu, când mi-a trimis un SMS în care scria: „Mi-ar face plăcere să vă arăt catedrala, pentru că avem o schelă adusă de lucrătorii din Austria şi se poate merge pe catedrală doar câteva zile. Pe urmă nu mai există această posibilitate“. Şi eu i-am scris politicos: „Mulţumesc pentru invitaţie, mă voi gândi, vă dau un semn“. El nu ştia că eu am frică de înălţime. După moartea tatălui lui, la înmormântarea căruia am fost împreună cu prietena mea Ligia, cam la o săptămână a trimis un alt SMS să-mi spună că se vor lua schelele. Şi, sensibilizată de ceea ce i se întâmplase, nu l-am mai refuzat. M-am dus, în cele din urmă, dar nici acum nu ştiu cum de am urcat!

Da, nu realizasem până atunci cât e de fragilă. A acceptat s-o duc în satul în care eu m-am născut şi să ne plimbăm pe malul unei bălţi, Mostiştea, din comuna Petrăchioaia. Mergeam cu o maşină care avea geamurile fumurii şi o duceam pe celălalt mal al bălţii, unde nu erau foarte mulţi pescari. Câţiva oameni, unul cu bicicleta, altul cu căruţa, m-au cunoscut, m-au salutat, iar eu încercam să o maschez cumva pe Albinuţa, să nu o recunoască…

Da, aveam ochelari de soare negri şi mari, o şapcă… Dar eram aşa de amărâtă… Mă şi gândeam: „Oare de ce ies? De ce am acceptat invitaţia, că oricum relaţia n-are niciun viitor!“.

Nu neapărat vinovată, că nu mai aveam faţă de cine să mă simt vinovată. Dar mă gândeam că nu vreau să mai am nicio relaţie, că oricum nu are nici un viitor, că poate îl încurc şi pe el… Sincer, nici nu ştiam dacă are sau nu pe cineva, ci doar că nu e căsătorit.

Pe mine m-a speriat că, având vizibilitate, nu puteam să mergem şi noi pe stradă ca nişte oameni normali.

Şi eu vreau să fii normal, nu primar şi nici vedetă de televiziune.

El spune ce-ar prefera el, dar nu mi-o impune, pentru că niciunul dintre noi nu vrea să-l schimbe pe celălalt. Dar dacă într-o zi voi considera că e mult mai interesant să fac altceva, voi porni bucuroasă pe acel drum. Eu nu gândesc în şabloane, sunt foarte maleabilă şi cred că aş putea fi fericită şi doar ca gospodină în casă.

Puteam să rămânem prieteni o perioadă de timp. Dar după ce am făcut dragoste, simţeam nevoia apăsată de-a nu mai trăi în păcat, aşa că la două săptămâni după aceea ne-am căsătorit. Voiam să fie totul curat, cu voia lui Dumnezeu, dar voiam să facem totul în mare secret.

Pe mine mai puţin. Nu voiam să o judece pe Albinuţa.

Am vorbit cu preoţii şi ne-au spus că doliul creştinesc durează 40 de zile. Ce decide omul după aceea depinde de opţiunea fiecăruia. Eu mi-am propus să ţin doliu tot anul. Dar Florin a insistat ca, în loc să trăim în concubinaj un an-doi, numai ca să dea bine, să ne împăcăm cu Dumnezeu. Nu ştiam dacă o să pot suporta răutatea şi comentariile! De-asta am şi făcut o petrecere foarte restrânsă, au venit doar producătoarele emisiunilor de la Antena 1 şi Antena 3. Nu mi-am invitat colegii, pentru că s-ar fi făcut o nuntă de 500 de persoane.

Am mai fost căsătorit din 1983 până în 1998. M-am separat de mama băieţilor în martie 1998, iar divorţul a avut loc în 2005 sau 2006, pentru că am vrut să păstrăm relaţia pentru copii şi pentru imaginea mea ca om politic.

Ne-am despărţit la câteva luni după ce m-am întors de pe mare, când am decis să renunţ la viaţa de marinar. Probabil că, dacă aveam să stau în continuare pe mare, mai dura. Le-am spus băieţilor mei că mama lor e un om deosebit şi că vinovaţi pentru despărţirea noastră suntem amândoi, în egală măsură.

Au mai fost relaţii în viaţa mea.

Cinci luni.

Sunt exagerat de romantic.

Deci n-am avut nicio şansă!

Foarte multă lume i-a recomandat Albinuţei să nu se căsătorească cu mine, pentru că aş fi nebun, dictator, un tip ciudat, agresiv şi violent. Toţi au spus lucrurile astea, mai puţin c-aş fi un bărbat romantic.

Gabriela Firea şi Florentin Pandele, doi primari sub acelaşi acoperiş.

Foto: Alex Ranta