Ioana Năstase: "M-am trezit într-o ploaie de palme. Nu ştiam dacă mai ies vie!" Ea se gândeşte la divorţ, Ilie Năstase spune că s-au împăcat

14 ianuarie 2021   Vedete

Vinerea trecută, Ioana a încasat o bătaie de la soţul său, Ilie Năstase, astfel încât a fost nevoită să apeleze la numărul de Urgenţă 112 ca să poată scăpa în siguranţă. Scena s-a petrecut în Complexul Stejarii, unde obişnuiau să locuiască atunci când veneau în Bucureşti. Acum, Ioana se gândeşte serios la divorţ.

Începutul de an s-a lăsat cu peripeţii pentru cuplul Ioana (45 de ani) şi Ilie Năstase (74 de ani). După ce au petrecut Revelionul ca doi porumbei îndrăgostiţi, la doar câteva zile au ajuns să se bată. Dragoste cu năbădăi sau nu, de data aceasta a intervenit şi Poliţia, la solicitarea soţiei, care s-a trezit dintr-o dată luată la palme. Până acum nu s-au ştiut toate detaliile acestui episod violent, însă doamna Năstase a acceptat să vorbească despre el, după ce a reuşit să îşi mai revină din şoc.

Bruneta originară din Constanţa spune că nu fostul iubit, Nick Rădoi, ar fi fost motivul izbucnirii lui Nasty. “Este o prostie ce s-a scris, cum că motivul conflictului ar fi fost Nick Radoi. Nu, eu sunt un om cu coloană vertebrală, care ştie să pună punct între trecut şi prezent. Eu am venit de la munte unde petrecusem onomastica cu prietena mea din copilărie. Am ajuns în Bucureşti, am luat masa în oraş cu Ilie, apoi ne-am întors în Stejarii. Am văzut încă de la masă că era nervos, dar nu am dat importanţă. 

Am ajuns acasă şi... am rămas şocată. O ploaie de palme! Folosesc aceşti termeni ca să păstrez cât de cât decenţa. Nu mi s-a întâmplat aşa ceva în viaţa mea."

Citeşte continuarea declaraţiei pe click.ro, chiar aici!

Ilie Năstase spune că s-au împăcat

Nu a trecut nici o săptămână de la bătaia încasată de Ioana Năstase (45 de ani) de la soţul ei, Ilie Năstase (74 de ani), că fostul mare tenisman a aruncat bomba, prin intermediul lui Dan Capatos. “Ilie Năstase mi-a spus că azi s-a împăcat cu Ioana”, a declarat Dan Capatos miercuri seara, în emisiunea lui de la Antena Stars.

Mai multe