Irina Mohora a născut al doilea copil. Ce nume frumos de prinţesă a ales pentru fetiţa sa!

22 august 2021   Vedete

Vedeta TVR a adus pe lume, în acestă zi de duminică, o mândreţe de fetiţă, care a primit un nume mai puţin obişnuit, "împrumutat" de la Casa Regală britanică.

Irina Mohora este nespus de fericită că acum este şi mămică de fetiţă. După Zian (3), băieţelul ei şi al afaceristului Marius Badea, a născut astăzi şi o fetiţă.

„A fost total diferită faţă de sarcina cu Zian, nu este o sarcină grea, însă în cazul puştiului meu, acum patru ani, habar n-am avut cum e să fii însărcinată, niciun simptom, dimpotrivă, aveam multă energie şi toată lumea mă întreba cum mă simt, iar eu spuneam că mă simt ca înainte. Ei bine, de data aceasta, în primele trei luni, am aflat şi eu cum să fii însărcinată, în sensul în care am avut acele indispoziţii specifice, greţuri, lipsă de energie, somnolenţă, dar imediat ce am trecut de primul trimestru, lucrurile au revenit la normal, cum ştiam că o să fie de la sarcina cu Zian”, povestea Irina Mohora pentru Click!.

Fetiţa a primit un nume frumos, dar neobişnuit printre copiii de la noi, şi anume Zara, nume purtat şi de prinţesa Zara Phillips de la Casa Regală britanică, care probabil a şi inspirat-o pe frumoasa ei mămică. Al doilea nume este cel al Sfintei Elena.

, a scris Irina Mohora în dreptul primei fotografii cu fetiţa sa.

, a comentat ea fericită.

Mai multe