Irina Shayk, apariţie de senzaţie în Los Angeles. Ştie să-şi pună în valoare picioarele celebre, ce par sculptate

20 august 2021   Vedete

Irina Shayk este o apariţie, de fiecare dată. Mai puţin atunci când se ascunde cu un hanorac în cap, cum a făcut la întoarcerea din escapada romantică alături de Kanye West, în vara aceasta.

Acum a fost văzută la Los Angeles, într-o ţinută ”all black”, care îi flatează silueta impecabilă.

Top modelul a ales o pereche de pantaloni scurţi franjuraţi, tricou, loafers şi şosete negre, poşetă neagră şi desigur ochelari de soare negri.

Toată ţinuta s-a aflat într-un perfect contrast cu superbul SUV alb cu care a venit la întâlnirea de prânz.

Top modelul de succes a ajuns la Sunset Tower Hotel din Los Angeles foarte veselă şi degajată. Preferata revistei Vogue are o fetiţă cu Bradley Cooper şi este implicată într-o relaţie cu fostul soţ al lui Kim Kardashian, Kanye West.

Foto: Profimedia

Mai multe