Jackie Kennedy Onassis, pozată goală, la plajă, în Grecia. Povestea din spatele acestor fotografii publicate de Larry Flynt

21 octombrie 2020   Vedete

S-o vezi pe legendara Jackie Kennedy, fosta nevastă a lui JFK, cum face baie nud în Grecia nu-i de ici, de colo.

S-o vezi fotografiată şi publicată, apoi, în cea mai controversată revistă pentru bărbaţi, infama Hustler, pe care o putea cumpăra oricine cu mai puţin de doi dolari, este şi azi de necrezut.

S-a întâmplat în anul 1972, atunci când doamna Jackie Kennedy Onassis, aflată la a doua sa căsnicie, cu magnatul grec Aristotel Onassis, era fotografiată în timp ce se relaxa la plajă, pe insula grecească Skorpios.

Problema este că fosta Primă Doamnă a Americii obişnuia să facă baie nud, iar paparazzi au profitat şi au fotografiat-o pe americancă în costumul de baie... natural.

Mai problematic a fost faptul că aceste poze nud au fost publicate, apoi, în 1975, în revista pentru bărbaţi Hustler, iar Jackie a fost pur şi simplu furioasă. 

Mogulul Larry Flynt a cumpărat acest set de poze cu 18.000 de dolari şi le-a publicat la un an de la apariţia revistei Hustler pe piaţă, crescând fulminant vânzările, de la câteva zeci de mii la peste 2 milioane de exemplare.

În aceste fotografii, Jackie mai este capturată şi în timp ce practică yoga, de data aceasta purtând un costum de baie cu două piese, negru. Cu toate acestea, se zvoneşte că însuşi soţul ei, Aristotel Onassis, a fost cel care a aranjat cu paparazzii ca soţia sa să fie pozată în timp ce face plajă goală. De ce a făcut asta? 

Se pare că magnatul grec a vrut s-o pedepsească pe soţia sa atunci când aceasta a pretins mai mulţi bani pentru cumpărături şi alte răsfăţuri luxoase, căci mariajul celor doi a fost, se zvoneşte, mai degrabă unul cu conotaţii financiare.

Vezi fotografiile cu pricina în galeria foto de mai sus!

Foto: profimedia

Mai multe