John Kennedy Jr. ar fi împlinit 60 de ani azi: destinul frânt al celui pe care mulţi americani îl consideră preşedintele de care America ar fi avut nevoie azi

25 noiembrie 2020   Vedete

Azi, Kennedy Junior ar fi împlinit 60 de ani, prilej pentru ca presa americană să îşi amintească despre el. Fascinaţia pentru fiul lui JFK nu a dispărut - nu doar pentru că era un Kennedy, dar şi pentru că era un bărbat admirat, iar sfârşitul lui tragic, într-un accident de avion, a şocat o întreagă lume.

Juniorul a fost îndrăgit încă de când fotografia lui la doar 3 ani, salutând sicriul în care se afla trupul tatălui său, JFK, împuşcat în Dallas, a frânt inimile americanilor. Cinci ani mai târziu, unchiul lui, Robert F. Kennedy, era asasinat - în timpul campaniei electorale pentru Casa Albă. "E greu de imaginat ce se întâmplă cu psihicul unui copil ai cărui tată şi unchi mor la fel - sunt ucişi în acelaşi mod", comentează biograful lui, Randy Taraborrelli. Tocmai de aceea, John a învăţat să se bucure altfel de viaţă. Să îşi facă propriile alegeri. Nu a vrut să urmeze Universitatea Harvard, unde studiaseră tatăl şi bunicul lui. Nu a vrut să fie în umbra lor: a ales Brown University. Acolo şi-a descoperit pasiunea pentru actorie - şi chiar şi-ar fi dorit să joace într-un film. Fizicul îl recomanda, cu siguranţă. "Jackie Kennedy, mama lui, nu era, însă, de acord cu asta. I se părea că actoria era ceva prea puţin pentru el. Considera că pe Junior îl aştepta un glorios destin politic, pe care să îl urmeze după absolvirea Dreptului", spune biograful lui. 

În cele din urmă, Juniorul a urmat cerinţele familiei: a studiat Dreptul în New York (foto sus, cu sora si mama sa) şi s-a angajat apoi la procuratura din Manhattan, unde mergea cu bicicleta, din dorinţa lui de a-şi păstra un strop de libertate. Imaginile cu el pe bicicletă prin New York nu au făcut decât să-i sporească popularitatea. În 1988, revista People îl numea cel mai sexy bărbat în viaţă. Şi ceea ce nu se ştie - recordul de atunci rămâne valabil azi. Revista cu chipul lui pe copertă rămâne în continuare cel mai bine vândut număr People din istoria publicaţiei! John era... un star. Iar atracţia lui pentru zona show-biz-ului - dacă nu s-a putut realiza profesional, s-a realizat sentimental, Kennedy Jr. având relaţii cu mai multe vedete. Fapt ce nu a făcut decât să-i înalţe şi mai mult soclul de sex simbol. S-a iubit cu Sarah Jessica Parker, Madonna şi Daryl Hannah. Dar aleasa inimii nu a fost... o vedetă. Pe Carolyn Bessette a cunoscut-o într-un magazin Calvin Klein în care ea lucra în 1992.

Relaţia lor a început propriu-zis doi ani mai târziu - chiar anul în care Juniorul şi-a pierdut mama, pe Jackie, răpusă de cancer. Iar în 1996 s-au căsătorit într-o ceremonie secretă, aşa cum şi-a dorit mireasa. "Acesta este lucrul pe care eu îl controlez şi vreau ca publicul să nu ştie unde ne vom căsători", s-a confesat Carolyn unei prietene. Ulterior, asistenta lui JFK Jr., Rose Marie Terenzio, avea să mărturisească faptul că păstrarea secretului nunţii faţă de toată lumea vreme de 3 luni a fost cea mai solicitantă şi distrugătoare de nervi misiune a vieţii sale. Au urmat trei ani în care cuplul a fost constant în vizorul presei. Iar John era oricum fotografiat cu orice ocazie, mai ales când făcea sport şi oferea astfel imagini sexy pentru toată suflarea feminină care îl adora. Imaginile cu el pedalând, alergând, jucând fotbal vindeau orice revistă sau ziar ca pâinea caldă. Interesantă este, însă, confesiunea lui către biograful său, despre nevoia lui constantă de a face ceva mereu, de a fi în mişcare. "Fac asta mereu pentru că, dacă m-aş opri vreodată şi m-aş gândi la toate câte mi s-au întâmplat în viaţă, mi-e teamă că m-aş sparge în bucăţi".

În străfunduri, John suferea. Şi tot nu-şi găsise fericirea visată, deşi toţi apropiaţii susţin că o iubea cu adevărat pe Carolyn. Dar în ciuda iubirii, mariajul lor se afundase deja în probleme după doar trei ani. Apoi a urmat scufundarea finală: prăbuşirea cu avionul în Atlantic. El şi Carolyn nu apucaseră să devină părinţi, aşa cum îşi dorise el cu ardoare - astfel că partea lui de avere s-a împărţit între cei trei copii ai lui Caroline Kennedy, sora lui.

Juniorul a pierit împreună cu soţia lui, Carolyn, şi sora acesteia. Cei doi erau un cuplu intens urmărit - pentru că erau frumoşi, celebri, bogaţi şi se iubeau. Dar bârfele despre problemele mariajului lor nu lipseau. Vanity Fair scrie că în perioada de dinainte de prăbuşirea avionului, cei doi se aflau la un pas de divorţ. "Eu îmi doresc mult copii, dar de câte ori deschid subiectul cu Carolyn, ea întoarce capul şi refuză să facem sex", s-a confesat el unui prieten. "Dar nu e vorba doar despre sex. E imposibil să leg o conversaţie cu Carolyn despre orice. Am devenit doi străini. M-am săturat de comportamentul ei. Trebuie să înceteze, altfel ne îndreptăm spre divorţ", a continuat el confesiunea, la trei ani de la nuntă. La scurt timp de la aceste discuţii, John şi soţia s-au prăbuşit în Atlantic cu avionul. Se aflau în zbor spre Massachusetts, acolo unde ar fi urmat să participe la nunta unei rude de-ale lui. Carolyn avea 33 de ani. El avea 39 de ani. O viaţă întreruptă atât de abrupt. America a pierdut atunci exact omul de care ar fi avut nevoie azi ca să-i conducă destinele, spun unii comentatori politici. Dinastia Kennedy era menită să mai dea un nume pentru Casa Albă. Dar n-a fost să fie...

Foto: Getty Images

Mai multe