Johnny Depp vrea 50 de milioane de dolari de la fosta soţie! Actorul a dat-o în judecată pe Amber Heard
La trei ani după ce a fost acuzat de Amber Heard că a lovit-o, Johnny Depp ia atitudine şi o dă în judecată pe fosta soţie, acuzând-o de defăimare şi acuzaţii false de abuz.
Potrivit presei din străinătate, Johnny Depp este de părere că acuzaţiile care i-au fost aduse au fost puse la cale de Amber Heard pentru ca ea să-şi relanseze cariera.
„Acuzaţiile de violenţă domestică făceau parte dintr-o farsă elaborată pentru a genera publicitate pozitivă pentru Heard şi pentru a-şi promova cariera. Amber Heard nu este o victimă a abuzului domestic, este o făptaşă. Ca urmare a afirmaţiilor false despre violenţele conjugale, Amber Heard a devenit unul dintre simbolurile mişcării #MeToo. A fost prima actriţă care a primit distincţia de «Campion al Drepturilor Omului», a fost numită ambasadoare a diverse asociaţii care apără drepturile femeilor. Depp nu a abuzat-o niciodată pe Heard. Acuzaţia că Depp ar fi un abuzator este falsă şi se poate demonstra asta“, au spus avocaţii lui Johnny Depp.
Mai mult decât atât, Johnny Depp spune acum că, la o lună după ce s-a căsătorit cu Amber Heard, aceasta l-a înşelat cu Elon Musk, iar avocaţii actorului au afirmat că vor aduce martori care să confirme acest lucru. În plus, Depp spune că fondatorul Tesla s-a aflat în casa lor în ziua în care Amber Heard spune că a fost bătută de actor.
„Elon şi Amber au început să se întâlnească din luna mai a anului 2016. Relaţia lor nu a devenit romantică decât mult mai târziu“, ar fi spus un apropiat de-al lui Elon Musk.
În urma divorţului dintre Johnny Depp şi Amber Heard, care a fost pronunţat în anul 2017, actriţa a primit 7 milioane de dolari de la actor, iar pe lângă această sumă, ea a cerut şi sprijin conjugal în valoare de 50.000 de euro, pe care nu l-a obţinut însă, judecătorii refuzându-i cererea.
Amber Heard şi Elon Musk au fost un cuplu din 2016, până în 2017, au fost despărţiţi până în 2018, însă la doar câteva luni după ce s-au împăcat, s-au despărţit definit.