Kamara îşi duce, din nou, copilul în străinătate: “Sunt mulţi copii care au ajuns în aceste clinici”

17 septembrie 2020   Vedete

Fiul lui Kamara a fost operat luna trecută în Spania, iar acum se pregăteşte să plece la o nouă clinică pentru recuperare. Artistul face tot posibilul ca fiul lui să depăşească această afecţiune, chiar dacă spectacolele s-au sistat şi banii vin tot mai greu.

„Leon e bine, în recuperare după operaţia din Spania. Medicul lui va veni în decembrie în Bucureşti ca să spună când va fi următoarea intervenţie. În octombrie, plecăm din nou în Spania, la o clinică de recuperare. Sunt mulţi copii care au ajuns în aceste clinici. Este mai dificil, dar care oferă mai multă motricitate. Atât eu, cât şi Oana vedem evoluţii pe zi ce trece. Este foarte fericit că îşi poate mişca mai bine picioarele” , a spus  Kamara pentru Antena Stars.

Artistul şi soţia lui sunt mai apropiaţi ca niciodată.

„Sunt prieten cu Oana. Ne ajutăm mult. Dacă ea are nevoie să îl iau pe Leon, imediat îi spun da, direct.  Oricine va veni în viaţa ei, cât şi in viaţa mea, trebuie să se obişnuiască cu faptul că celălalt va fi acolo pentru că Leon e nucleul nostru. Consider că una este să fii iubit, alta este să fii părinte. Sunt mulţi părinţi care maschează treaba asta, păstrează aparenţele, iar atunci este şi mai rău. Pentru că acel copil nu va creşte cu o imagine corectă, aşa că dacă nu se mai poate, fiecare merge pe drumul lui. Nu trebuie neapărat să locuiască în aceeaşi casă” , a mai spus artistul.

Mai multe