Katy Perry: "Am renunţat să mă rad pe picioare de când am devenit mamă!" Ce spune Orlando Bloom despre declaraţiile logodnicei lui?
Artista de 36 de ani a uluit cu dezvăluirea ei neaşteptat de sinceră
Katy Perry a făcut o declaraţie la emisiunea "American Idol" care a ridicat multe sprâncene. "Am devenit mamă de curând, nu prea mai am timp pentru mine, aşa că am renunţat să mă mai rad pe picioare", a spus artista. "Şi când te-am auzit cântând", a continuat Katy, vorbind cu unul dintre concurenţii care participă la emisiune, "mi s-a ridicat părul pe picioare. Ai o voce minunată!" Desigur, vorbele lui Katy au ridicat multe semne de întrebare. Artista pare să fi făcut doar o glumă - lucru care face parte din scenariul emisiunii. Însă oricum ar fi interpretate vorbele ei, criticile nu au lipsit. Cei care au luat de bune vorbele ei au criticat-o pentru că se neglijează ca femeie de când a devenit mamă. Iar cei care au considerat spusele ei o glumă au comentat că este o glumă dezgustătoare. Şi, desigur, alţii s-au amuzat concluzionând că aşa se explică recenta dezvăluire a partenerului ei de viaţă, Orlando Bloom. Actorul a declarat că el şi Katy nu mai fac sex suficient... Părul o fi de vină!
Foto: Getty Images