Katy Perry şi Orlando Bloom n-ajung la altar, pentru că se ceartă pe bani

2 aprilie 2019   Vedete

De parcă nu erau de ajuns cei trei ani de iu­bire zbuciumată, în care s-au tot despărţit şi împăcat, acum, când s-au logodit, Or­lando Bloom Katy Perry tot n-au linişte.

Nici bine n-a postat ea pe Instagram inelul (foto), că au început să negocieze intens contractul prenupţial. „Lui Orlando, ideea prenupţialului i se pare complet lipsită de romantism şi nu are chef să dezbată asta atât de repede după logodnă“, dezvăluie o sursă apropiată actorului. În schimb, Katy ţine morţiş să lămurească problema banilor. Asta după ce, la divorţul de come­diantul Russell Brand, a avut mari emoţii că va pierde bani, din cauză că nu semnase niciun acord cu el în prealabil. Iar după ce şi-a salvat finanţele, avocaţii au sfătuit-o să nu mai fie niciodată atât de naivă.

Ce-i drept, deşi nu a câştigat până acum niciun Grammy, Katy are o avere de 330 de milioane $ şi trei proprietăţi, în valoare totală de 58 de milioane $ în Los Angeles. De partea cealaltă, Orlando are o avere de doar 40 de milioane $, dar şi un fiu de opt ani, Flynn, cu Miranda Kerr, pentru care plăteşte pensie alimen­tară. Bloom mai deţine o casă de 10 milioane $ în L.A. şi o colecţie de maşini şi motociclete Ducati, de sute de mii de dolari. Răutăcioşii ar spune, aşadar, că Perry are de ce să insiste cu prenupţialul. Totuşi, Orlando nu pare genul care ar folosi un eventual divorţ pentru a mai încasa nişte bani. Aşa încât sperăm ca aceste negocieri să nu le strice din nou idila.

Mai multe