Lavinia Petrea, detalii despre vacanţa în Grecia: ''Aş putea să trăiesc o vreme aşa''

27 iulie 2020   Vedete

Lavinia Petrea a ales să meargă cu cei trei copii în Grecia în acest sezon. Vedeta PRO Tv recunoaşte că, după o perioadă cu numeroase restricţii, nu şi-a dorit să le răpească celor mici şi concediul din acest an. Aşa că s-au echipat şi au plecat la drum.

“Da, poate un moft, poate o ambiţie copilărească a noastră, a unor părinţi care şi-au dorit cumva să îşi demonstreze că viaţa merge înainte chiar şi în vreme de pandemie. Însă, pe lângă câteva motive prosteşti probabil, stă cel mai puternic argument pentru mine: echilibrul pe care doresc să-l ofer copiilor mei.

I-am privat de multe în această perioadă. Le-am luat grădiniţa cu “copiii lor“, le-am luat parcul, locul de joacă, chiar şi ieşitul din casă o vreme, le-am luat rutina care le aducea echilibrul. I-am pus în schimb în faţa unor monitoare de care i-am ferit atât, i-am învăţat să stea la distanţă, le-am pus măşti pe faţă.

Copiii noştri îşi imaginau zilnic în ultimele luni că ei sunt la mare. Era dorinţa lor supremă de a merge în vacanţă, aşa că am făcut tot posibilul să le-o oferim, în condiţii de siguranţă, şi cumva ca o compensaţie pentru atâtea restricţii.

Cât de fericită vă spun acum că ne-a ieşit!”, povesteşte Lavinia pe blog.

După un drum de noapte cu maşina, familia a ajuns dimineaţă la vama Kulata. “În faţa noastră doar o maşină, iar în câteva minute eram în Grecia. De preţioasele teste Covid nici nu ne-au întrebat, iar de pe un afiş scris cu pixul în limba română am aflat că sunt testaţi aleatoriu turiştii al căror cod QR începe cu cifrele 1 sau 3. Nu era cazul nostru.

La 7 dimineaţa eram pe plaja din faţa casei în care urma să stam 9 nopţi. Nu vă spun ce bucurie pe copii!

În Gerakini, Halkidiki, am găsit experienţa pe care ne-o doream, la un preţ rezonabil comparativ cu ofertele de pe litoralul românesc. O casă pe plajă care să ne ofere tot confortul necesar şi unde să ne putem gospodări singuri fără prea mari bătăi de cap”.

A lăsat grijile acasă acasă şi s-a ospătat cu caracatiţă

Ospitalitatea oamenilor de acolo nu poate fi povestită în cuvinte.

“Nu ştiu dacă v-am mai spus, dar mă consider un om foarte norocos care mereu a avut parte de oameni buni şi deosebiţi în jur. Aşa s-a întâmplat şi acum. Ne-am trezit în viaţa zen a unor greci minunaţi, proprietarii casei închiriate, care locuiesc discret în cealaltă jumătate de curte, delimitată bine aşa încât să lase intimitate casei pentru oaspeţi. Ne-au pus la dispozitie inclusiv grădina lor de legume, unde am găsit roşii, ardei, vinete, dovlecei, busuioc, mentă şi pătrunjel. Nişte gazde excelente care s-au gândit la toate detaliile pentru ca oaspeţii lor să se simtă minunat. Casa este chiar pe plajă, aşa cum scria şi în descrierea anunţului de pe platforma de travel pe care am făcut rezervarea, are gazon perfect, flori şi hamac. Tot ce am găsit aici a fost pe placul nostru şi potrivit pentru noi. Nu este o zonă cu hoteluri, taverne ori beach-baruri, este o zonă rurală cu case vechi, greceşti, răsfirate ici-colo de-a lungul plajei. Suntem pe continent, iar peisajul până aici nu a fost deloc spectaculos. Compensează însă cu vârf şi îndesat imaginea cu care mă trezesc dimineaţa. O mare liniştită pe care o pot admira la răsărit, din pat.

Ne bucurăm de fiecare apus, de alergat pe plajă, de un fragment de viaţă fără griji. Am pus tot restul pe pauză.

Aş putea să trăiesc o vreme aşa… Mă uit la cuplul de greci care ne-au închiriat casa… Au în jur de 55 de ani şi 4 copii. Trei băieţi, deja adulţi, şi o fetiţă de 10 ani. Ea este profesoară de limba engleză, a crescut în Australia, unde a şi trăit o bună bucată din viaţă. Este extrem de pozitivă şi plină de energie, în ciuda unor probleme de sănătate pe care le are. De 9 ani locuieşte cu familia pe plajă şi nu ar mai da viaţa simplă de aici, pe nimic. Încă predă, iar fetiţa merge la şcoala din sat, unde are acces şi la tot felul de activităţi, de la dans, la arte. Cel mai mult timp şi-l petrec însă în mare. I-am privit zilnic, intrând în apă cu aceeaşi bucurie şi plăcere. La cumpărături merg de două ori pe săptămână, atunci când este deschisă şi piaţa de peşte. De acolo ne-au cumpărat şi nouă peşte sălbatic şi caracatiţă, pe care ne-au asistat să le pregătim corect la grătar… mmm, ce bun! Alături de vinete coapte, cu feta, roşii, usturoi şi busuioc, mesele noastre au arătat la fel cu cele de la tavernă şi nu am dus lipsă nici de bunătăţi mediteraneene, chiar dacă nu am ieşit la restaurant. Datorită specificului casei pe care o închiriază turiştilor – izolată, cu plajă privată şi o grădină impecabilă, într-o zonă neaglomerată, pandemia nu i-a afectat în acest sezon, pe simpaticii Andreas şi Katerina”, mai spune  Lavinia.

Mai multe