Leonardo DiCaprio n-a donat, de fapt, suma de 10 milioane către Ucraina. Cum a apărut ştirea falsă care-a făcut înconjurul lumii?

10 martie 2022   Vedete

După ce Leonardo DiCaprio şi-a atras simpatia unei lumii întregi după apariţia informaţiei că a donat suma de 10 milioane poporului ucrainean, aflăm acum că, de fapt, donaţia n-a avut loc.

Ieri, mai multe publicaţii precum Abc News şi Insider au specificat că informaţia cum că actorul ar fi donat această sumă către ţara în care s-a născut bunica lui este, de fapt, falsă.

Sursa acestei informaţii este ONG-ul International Visegrad Fund, unul care, contactat de cei de la publicaţia Insider, susţine că nu a înregistrat o astfel de donaţie din partea starului hollywoodian.

Cu toate acestea, o sursă apropiată lui DiCaprio a mărturisit pentru aceeaşi publicaţie că actorul ar fi făcut mai multe donaţii către mai multe organizaţii umanitare care acţionează în Ucraina, printre care UNHCR şi Save the Children, însă suma de 10 milioane nu este una reală.

Numeroase publicaţii care au preluat această informaţie au citat aceeaşi sursă unică, ONG-ul International Visegrad Fund, care activează în ţări precum Cehia, Polonia, Ungaria şi Slovacia.

Ei bine, zilele trecute, organizaţia a postat pe pagina ei oficială că informaţia despre pretinsa donaţie este falsă.

"În zilele acestea, ştirile false sunt prezente în orice formă. De exemplul, unele publicaţii media au informat că International Visegrad Fund a anunţat o donaţie de 10 milioane de dolari din partea unui faimos actor american, în sprijinul Ucrainei. Vă rugăm să aveţi grijă de unde vă luaţi ştirile şi să nu încurajaţi fake news."

Mai multe