Lidia Buble & Răzvan Simion într-o sedinţă foto senzuală

3 aprilie 2018   Vedete

În cel mai recent număr OK! vei descoperi un interviu exclusiv, plin de pasiune şi adevăruri nespuse, cu unul dintre cele mai hot cupluri de la noi, Răzvan şi Lidia. Până să îşi asume relaţia, şi chiar şi după, drumul lor a fost plin de obstacole. Nici acum nu este unul foarte lin, dar dragostea i-a ajutat să treacă peste multe. „Ea a crezut că showbizul e o lume în care fiecare vrea binele celuilalt. Şi e o lume creştină, aşa cum a fost ea învăţată să trateze oamenii. Între timp, a văzut că lucrurile nu sunt chiar aşa. Eu am luat în piept multe astfel de lucruri la debutul meu în televiziune şi am vrut ca ea să sară etapele astea povestindu-i eu cam ce se întâmplă.“, ne-a declarat Răzvan. 

Gazda pentru acest shooting pasional a fost Elite Presidential Suite, situat la etajul 8 al hotelului Radisson Blu din Bucureşti (www.radissonblu.com). O oază de armonie, dată de designul modern şi mixul cromatic extrem de bine ales.  De altfel, decorul spectaculos a fost cel care l-a determinat şi pe Robbie Williams să aleagă acest apartament pe parcursul şederii lui, împreună cu soţia Ayda Field, cu ocazia concertului pe care l-a susţinut în România în 2015.

Despre paradoxurile fericirii şi despre multe alte aspecte ale vieţii lor, Răzvan şi Lidia au vorbit în interviul acordat în luna Martie. Ea: „Mă enervează că e perfecţionist. Dar asta mă ajută în carieră“. El: „Mă enervează că nu mă pot certa cu ea. Dar asta mă calmează“.

Mai multe