Obsesia lui Joe DiMaggio pentru Marilyn Monroe. Cu numai patru zile înainte de moartea actriţei, fostul sportiv se pregătea să o ceară din nou de soţie

27 iunie 2020   Love story

Cele două superstaruri americane mai fuseseră o dată căsătorite, în 1954, însă mariajul lor n-a durat mai mult de nouă luni. Totuşi, fostul jucător de baseball n-a uitat-o pe fascinanta actriţă după divorţ şi nici după moartea ei bruscă, prematură şi copleşitor de dureroasă.

Ultimele cuvinte ale legendarului sportiv, înainte de a-şi da ultima suflare, au fost: „În sfârşit, o să o văd pe Marilyn!” Trecuseră 36 de ani de când Joe îşi luase „Adio!” de la mult iubita lui Marilyn, însă n-a uitat-o niciodată.

Mariajul

Prima şi singura lor căsnicie n-a durat mai mult de nouă luni din simplul motiv că sex simbolul hollywoodian şi-a păstrat activitatea actoricească fix ca înainte de nuntă şi întreaga ei imagine de divă absolută intactă. De fapt, Joe suferea de-o gelozie cruntă şi nu suporta să o vadă pe soţia lui admirată de întreaga populaţie masculină a planetei.

Bărbat simplu, el îşi imaginase că, odată devenită doamna DiMaggio, Marilyn va renunţa la imaginea de bombă sexy şi va deveni o casnică grijulie, devotată numai soţului. Doar vorbim de anul 1954, nu? Dar se înşelase, motiv pentru care s-a şi destrămat mariajul lor.

După despărţirea de gelosul sportiv, Monroe a ajuns din nou la altar, dar nici mariajul cu Arthur Miller n-a durat o veşnicie. Bucuros că mult iubita lui Marilyn era din nou disponibilă, Joe a căutat să-i intre din nou în graţii frumoasei lui foste neveste. Ceea ce s-a şi întâmplat. Iar lucrurile progresau fantastic între cei doi foşti soţi, fapt care nu putea decât să-l bucure pe DiMaggio şi să-l umple de speranţe.

Obsesia

Dovada faptului că Joe ajunsese să fie obsedat de Monroe e chiar comportamentul pe care-l avea el după divorţ. Nu putea accepta că fosta lui soţie şi marea lui iubire putea prefera compania altor bărbaţi şi, ros de gelozie, îi făcea vizite inopinate lui Marilyn doar ca să vadă dacă ea îşi petrecea timpul cu vreun rival de-al lui. Mai mult, DiMaggio i-a pus sub urmărire telefonul divei hollywoodiene, tot din acelaşi motiv.

Cum spuneam, după despărţirea actriţei de Arthur Miller, legendarul jucător de baseball începuse să-şi facă planuri mari în privinţa viitorului lor împreună. A renunţat la serviciul pe care-l avea şi, cu numai patru zile înainte ca tragedia care a zguduit Hollywood-ul să se întâmple, Joe se pregătea să o ceară din nou în casătorie pe Marilyn.

Sfârşitul poveştii de dragoste

Era anul 1962, care, din păcate, a rămas în memoria colectivă nu ca reunirea unor doi foşti mari amorezi, ci ca anul dispariţiei celei mai frumoase şi mai mari vedete hollywoodiene.

Marcat pe viaţă de pierderea suferită, DiMaggio a continuat să trimită flori la mormântul lui Marilyn Monroe de trei ori pe săptămână, ani în şir, până când s-a prăpădit şi el. Joe nu s-a mai căsătorit niciodată şi, pe patul de moarte, a mai putut rosti doar câteva cuvinte: „În sfârşit, mă întâlesc cu Marilyn!” Trecuseră 36 de ani de când moartea ei îi despărţiseră, dar iubirea lui pentru ea era nemuritoare.

foto - Profimedia

Mai multe