Povestea de dragoste dintre Victor Ponta şi Daciana Sârbu. El a mai fost căsătorit o dată, iar ea s-ar fi iubit cu Mihai Morar şi Tudor Chirilă
A fost o vreme când amândoi activau în lumea politică, însă ea s-a retras. Victor Ponta conduce Partidul Pro Romania, iar ea afacerea familiei, una de care e tare mândră şi care are mare succes. Iată care este povestea de dragoste dintre Victor Ponsta şi Daciana Sârbu, viaţa de familie a celor doi!
"Eu am cunoscut-o pe Daciana în politică, a fost europarlamentar înainte de a fi fiica lui Ilie Sârbu sau soţia mea", spunea acum ani de zile Victor Ponta. Iată că politicianul a şi dezvăluit unde a cunoscut-o pe care care i-a devenit soţie, cea care i-a dăruit o fetiţă de care e tare mândru. Politica i-a adus împreună pe Daciana Sârbu şi pe Victor Ponta.
Cei doi s-au cunoscut la partidul din care făceau parte pe vremea aceea (PSD). La început, după cum au povestit chiar ei, au devenit foarte buni prieteni, iar apoi această amiciţie s-a transformat în mai mult, într-o poveste de iubire. Culmea, la acea vreme, Victor Ponta era căsătorit cu Roxana Ponta, cea care i-a dăruit un copil, băiatul său, iar Daciana Sârbu era într-o relaţie de dragoste cu un voleibalist.
Victor Ponta şi Daciana Sârbu au făcut cununia civilă în 2010 la ambasada României din Beijing, a fost un eveniment restrâns, la care au participat doar câţiva prieteni buni. Ulterior, cununia religioasă şi petrecerea fastuoasă au făcut-o în România, mulţi politicieni şi persoane cunoscute au participat.
Irina, fiica lor de 12 ani, este mândria lor. „E un copil foarte dulce şi inteligent, cu simţul umorului“, o descrie tatăl ei, într-un interviu pentru revistatango.ro. Victor Ponta mai are un copil din prima căsătorie, Victor Andrei, care se înţelege foarte bine cu Daciana şi vine des să-şi viziteze sora, pe care nu e gelos deloc. „Este rolul lui Victor să le explice copiilor că fiecare dintre ei are loc în inima lui şi nu se pune problema să aleagă“, spunea Daciana.
Victor Ponta a mai fost căsătorit o dată
În anul 2004, Victor Ponta a divorţat de prima soţie, de Roxana Ponta. Nu sunt cunoscute motivele despărţirii, dar se vorbeşte despre faptul că politicianul ar fi făcut acest pas pentru Daciana, actuala soţie.
Victor Ponta şi Roxana trăiau o poveste de iubire de ani de zile, cei doi se cunoscuseră în timpul liceului şi s-au îndrăgostit. În 2003, politicianul a devenit tatăl unui băieţel, Andrei, de care Ponta este extrem de mândru. Deşi cei doi deveniseră părinţi, la scurt timp au decis să divorţeze. După separare, fiul lui Victor şi al Roxanei a fost încredinţat mamei sale. Se ştie că tatăl i-a plătit mereu pensie alimentară, dar a achitat şi tot ce ţine de studiile lui. Victor Andrei are acum 17 ani.
Daciana Sârbu s-ar fi iubit cu Mihai Morar şi cu Tudor Chirilă
Înainte de Victor Ponta, Daciana Sârbu a avut câteva relaţii, dar abia când l-a întâlnit pe Victor Ponsta şi-a descoperit sufletul pereche. Se ştie că Daciana Sârbu a avut o relaţie cu Mihai Morar. Povestea a început în 2005 şi a durat doar câteva luni. Cei doi se cunoscuseră la un târg.
"Ieşim împreună de câteva săptămâni. Nu îmi place să vorbesc despre viaţa mea personală. Este un start! Este o întâmplare că este o persoană publică. Putea foarte bine să nu fie. Este vorba de un om. Nu ştiu dacă este vorba de dragoste, ci mai degrabă de respect reciproc şi apreciere", spunea la acea vreme Mihai Morar.
Acesta nu ar fi fost singurul bărbat cunoscut cu care ar fi avut o relaţie aceasta. S-a speculat acum ani de zile că Daciana Sârbu ar fi fost destul de apropiată de Tudor Chirilă. "L-am cunoscut în vară, când l-am rugat să mă ajute cu bilete la “Vreau să mă întorc bărbat”. Spectacolul a fost fascinant şi mi-am spus că ar trebui să îl cunosc mai bine pe Tudor. Ceea ce s-a şi intamplat. E foarte talentat şi deştept, nu e fiţos şi pot să discut cu el aproape orice", a declarat Daciana Sârbu în urmă cu mai mulţi ani. Nu s-au oprit aici declaraţiile ei despre cântăreţ: "Fără să spun nimănui, am pus busuioc sub pernă în noaptea de Bobotează ca să-mi visez ursitul, dar am avut coşmaruri. Mi-a plăcut foarte mult Tudor Chirilă, dar nu a fost să fie. Încep să cred şi eu că băieţii buni sunt luaţi."
Foto: Click, Facebook