Mădălina Ghenea, într-o ţinută sexy. A împlinit 29 de ani şi s-a fotografiat provocator

9 august 2017   Vedete

Mădălina Ghenea este cea mai sexy mămică. Ieri, frumoasa brunetă a împlinit 29 de ani şi, la doar patru luni de la naşterea primului său copil, a purtat o ţinută extravagantă care a lăsat la vedere aproape tot. S-a fotografiat alături de partenerul său, Matei Stratan, dar şi singură, într-un outfit extrem de îndrăzneţ şi în ipostaze provocatoare. A pus pe ea o bustieră sclipitoare şi o fustă extrem de scurtă, iar în picioare pantofi cu toc imens şi a trecut la o şedinţă foto incendiară, cu tortul în faţă şi o coroniţă pe cap pe care scria "Happy Birthday".

În luna aprilie a devenit pentru prima dată mamă, aducând pe lume o fetiţă pe care ea şi iubitul său au numitr-o Vanessa, iar la scurt timp după asta a apărut pe la evenimente într-o formă de invidiat. În timp ce frumoasa modelină a împlinit 29 de ani, fiica sa a împlinit, tot ieri, 4 luni de când îi bucură pe celebrii săi părinţi.

Foto: Instagram

Mai multe