Mădălina Manole ar fi împlinit astăzi 54 de ani. Întrebări încă neelucidate, la 11 ani de la moartea năprasnică a ”fetei cu părul de foc”

14 iulie 2021   Vedete

Mădălina Manole a îndoliat o ţară întreagă în fatidica dată de 14 iulie 2010, când a fost găsită fără suflare în casa sa de la Otopeni, unde locuia cu soţul, soacra şi fiul.

O dată la care ar fi trebuit să fie petrecere şi voie bună, dat fiind faptul că ar fi împlinit 43 de ani, vestea morţii Fetei cu părul de foc a căzut ca un trăsnet. Multe întrebări şi anchete s-au declanşat, însă rezultatul oficial a fost: sinucidere.

Moartea Mădălinei a produs un tsunami în familia sa, dar şi în presa românească, încă existând două tabere: una care regretă sinuciderea artistei, dar şi una care încă susţine că moartea sa nu a fost un accident.

Părinţii şi fratele vedetei au fost cei mai loviţi de această nenorocire, nerevenindu-şi din şoc. Părinţii nu mai sunt, însă fratele Mădălinei, Marian Manole încă are inima sfâşiată şi se află într-u război deschis şi declarat cu fostul soţ al regretatei artiste, Petru Mircea.

Marian nu are permisiunea să îl vadă pe băiatul Mădălinei, cum nu au avut-o nici părinţii, din păcate. Fapt care le-a sfâşiat inima.

Acum, fratele ei nu mai are voie nici să posteze fotografii cu micuţul. Este un război care sigur nu face bine nimănui, Petru Mircea uitând probabil că iertarea şi compasiunea sunt cele mai valoroase atribute în interacţiunile umane, mai ales de familie.

La final, când se trage linie, rămâne doar o realitate dureroasă, dar şi un trecut frumos. Un trecut când Mădălina ne încânta cu hit-urile sale, când făcea turnee, când era adorată de colegi, când toţi şi-o amintesc caldă, bună, senină, artista care avea marea dorinţă să fie mamă. Şi realitatea rece: că Mădălina nu mai este fizic printre noi. Însă ce ne-a lăsat nimeni nu ne va lua. O moştenire întreagă de melodii superbe, de suflet, adevărate ever-green-uri care o plasează în elita vocilor româneşti din toate timpurile.

Mădălina a fost căsătorită cu compozitorul Şerban Georgescu, cu 15 ani mai în vârstă decât ea. După divorţ, Mădălina Manole a declarat că „erau momente din zi în care îl adoram şi alte momente în care l-aş fi împuşcat”.

În 8 iunie 2009 cântareaţa Mădălina Manole a devenit mămică. Vedeta în vârstă de aproape 42 de ani a adus pe lume un băieţel de 2.600 g şi 56 cm, cu două săptămâni mai devreme decât trebuia.

Bebeluşul Mădălinei Manole a venit pe lume, în jurul orei 13.00, la Maternitatea Giuleşti din capitală. La începutul lunii octombrie 2009, „Fata cu părul de foc” s-a căsătorit cu iubitul ei Petru Mircea şi l-a botezat pe fiul ei Petru Jr. Pe data de 19 februarie 2010, Mădălina Manole lansează un nou album. Materialul discografic se intitulează „0 9 Mădălina Manole” şi reprezintă cel de-al 9-lea album al artistei.

În timpul în care lucra la album, Mădălina Manole s-a îmbolnăvit, din cauza oboselii acumulate.

Mădălina Manole a decedat în 14 iulie 2010, chiar în ziua în care a împlinit 43 de ani. Cântăreaţa a fost găsită decedată în locuinţa ei de pe strada Griviţei din Otopeni. I.N.M.L a stabilit că Mădălina s-a sinucis înghiţind un pesticid foarte toxic, iar decesul a survenit în câteva minute. Totul s-a petrecut la numai câteva ore după ce artista a părăsit un studiou unde a efectuat o repetiţie muzicală.

Fanii şi publicul şi-au putut lua un ultim rămas bun de la artistă perindând pe lângă sicriul cu corpul neînsufleţit al acesteia care a fost expus la Casa Radio din Bucureşti şi apoi la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti.

"Fata cu părul de foc", Mădălina Manole, nu a fost înmormântată sub binecuvântarea slujbei obişnuite de înmormântare, având în vedere moartea prin sinucidere, însă a avut parte de o slujbǎ specială pentru astfel de situaţii, în faţa bisericii Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena din Ploieşti şi apoi a fost înhumată în cimitirul Bolovani din Ploieşti.

Printre cele mai cunoscute melodii ale sale se numără: „Vino, dragostea mea”, „O floare pentru mai tîrziu”, „Asta e doar viaţa”, „Te-am văzut mi-ai plăcut”, „Fata dragă”, „Vreau să te uit”, „Nu eşti chiar un înger”, „Să nu mă minţi”, ”Tu n-ai avut curaj”.

Foto: Facebook

Mai multe