Marea greşeală pe care Bella Hadid a făcut-o la 14 ani. Vedeta regretă şi acum

16 martie 2022   Vedete

Unele acţiuni pe care le facem ne pot schimba viaţa pentru totdeauna. Bella Hadid, aflată la ceasul mărturisirilor, a recunoscut că a făcut un lucru regretabil la 14 ani.

Dacă ar putea da timpul înapoi, vedeta e convinsă că n-ar mai repeta greşeala. Bella apare pe coperta celebrei reviste Vogue în ediţia de aprilie. Şi tot aici a făcut confesiunea: regretă că şi-a operat nasul la doar 14 ani. Diva spune că ar fi trebuit să accepte darul strămoşilor, să poarte cu mândrie nasul pe care l-a avut de la naştere. Superba brunetă e conştientă că întreaga fizionomie s-a schimbat total, odată cu rinoplastia.

Hadid, acum în vârstă de 25 de ani, a fost acuzată că s-ar fi operat masiv, până a ajuns să fie copia la indigo a Carlei Bruni.

Bella explică greşeala. Susţine că şi-a operat doar nasul, iar chipul îi era mai plin dată fiind vârsta fragedă la care a început să fie fotografiată. Ea spune că dacă şi-ar fi făcut alte operaţii, nu ar fi ezitat să recunoască. Şi face şi câteva declaraţii surprinzătoare pentru Vogue: ”Eu am fost sora urâtă. Eram brunetă şi nici pe departe la fel de apreciată ca Gigi.”

Timpul va dezvălui dacă Bella s-a operat mai mult sau nu. Nici mama sa nu a recunoscut, mulţi ani. Yolanda Hadid a comentat în 2019: ”Fiicele mele nu s-au injectat cu fillere, nu au Botox. Nu ar fi făcut greşeala asta, după ce au văzut prin ce am trecut.” Iar Yolanda a negat şi ea mult timp intervenţiile. Timpul însă le descoperă, iar vedetele recunosc chiar ele însele, la ceva timp după intervenţii.

Bella a făcut recent multe dezvăluiri. Ea a discutat cu fanii săi despre problemele sale de sănătate mentală. În ianuarie, a recunoscut că a trecut printr-o depresie severă şi de aceea a luat o pauză de pe social media. A recunoscut că s-a confruntat cu depresia şi anxietatea, dar le transmite oamenilor că e nevoie să îţi asculţi traumele, durerile, bucuriile, dar şi rutina, în aşa fel vei învăţa multe despre durere şi cum să o gestionezi. Supermodelul în vârstă de 25 de ani le reaminteşte fanilor că sănătatea mentală şi dezechilibrele nu sunt lineare, ci ca un roller coaster, cu suişuri şi coborâşuri.

De asemenea, a avut mari probleme şi cu alcoolul. Multe mărturii le-a făcut direct pe pagina sa de socializare, în lacrimi.

Mai multe