Maria Ciobanu se gândeşte la moarte şi are o mare dorinţă: „Nu vreau să mă înmormânteze acolo“
De câţiva ani, Maria Ciobanu s-a mutat în SUA, acolo unde locuieşte fiica ei, Camelia, iar în România a mai venit doar în vizită. Cu toate acestea, marea cântăreaţă de muzică populară are alte planuri pentru următorii ani.
Într-un interviu pentru Antena Stars, Maria Ciobanu a afirmat că nu îşi doreşte să mai stea foarte mulţi ani în SUA şi că ar vrea să revină în România: „Mai stau în America un an, doi, cât o vrea Iisus. Anii trec şi îmbătrânim şi le-am spus, dacă se întâmplă să ne ia Dumnezeu zilele, să ne aducă în ţară, că nu vreau să mă înmormânteze acolo, vreau să mă înmormânteze în pământul meu“.
Vorbind în continuare despre moarte, Maria Ciobanu a afirmat că întreaga ei avere, care s-ar ridica la aproximativ două milioane de euro, o să le rămână urmaşilor ei. „Când ne-om duce, casa o să-i rămână Cameliei. Ea o să o moştenească, să le dea Dumnezeu sănătate şi să se întoarcă şi ei în ţară....sper să se intoarcă şi copiii, sper... Am la Los Angeles doi nepoţi de la Camelia, Cristian şi Mariana“, a afirmat artista.