Marina Almăşan şi-a botezat câinele cu numele unui preşedinte. Cum se numeşte patrupedul
Marina Almăşan a ales să îşi boteze câinele cu numele unui fost preşedinte. Patrupedul care îi bucură viaţa prezentatoarei TV se numeşte Obama.
Simpaticul negricios a fost un dar pentru Victoraş, chiar dacă astăzi îşi face plimbările mai mult cu vedeta TV.
"În viaţă totul e relativ şi zilele astea mi s-a demonstrat, cu vârf şi-ndesat : când i l-am luat lui Victor (14 ani pe atunci) pe Obama, l-am avertizat : “Îţi iau câine, dar să nu crezi că o să ţi-l plimb eu vreodată!” ( înţeleg că este replica oricărui părinte, forţat să-i cumpere câine odraslei sale! ). Ei, iată, acum EU sunt cea care vine zilnic la Victor şi-i spune: “Hai că-l mai scot eu încă o dată pe Obama afară”!...Cine este cel mai câştigat? Fireşte, Obama", a scris Marina pe o reţea de socializare.