Marina Voica, pe motor la 85 de ani! Artista a rememorat cu nostalgie Bucureştiul de altă dată

23 septembrie 2021   Vedete

Marina Voica a surprins pe toată lumea când a acceptat provocarea de a se urca pe motor la 85 de ani.

Mai mult, nu doar de vârstă este vorba, ci şi de faptul că recent marea artistă a suferit o intervenţie pe cord. Însă nu este străină de senzaţiile tari, ea s-a pozat în august şi în bolidul lui Titi Aur.

Cu toate acestea, Marina Voica adoră să guste viaţa din plin şi cu această ocazie, şi-a amintit şi Bucureştiul de altă dată, un oraş cândva frumos şi cu un farmec aparte, căci nu degeaba se numea Micul Paris.

Marina Voica a fost plimbată prin Capitala ţării pe motor de Magitot, într-o provocare marca Măruţă.

Artista s-a declarat încântată de experienţă, iar Magitot a spus că ar plimba-o necontenit, căci este un partener de călătorie grozav.

Marina a fost adusă chiar în faţa primei locuinţe pe care a avut-o când s-a mutat în Bucureşti, din Rusia. Iar asta a emoţionant-o la maxim. Cântăreaţa le-a mărturisit telespectatorilor că de când a păşit în acest oraş, a stat pe Calea Victoriei, a fost mereu elegantă şi optimistă. Cu accentul său inconfundabil a explicat: ”Am ştiut că o să fie bine.”

Încrederea sa în viaţă şi optimismul sunt prezente şi acum, la 85 de ani, când nu s-a dat în lături de la o plimbare cu motorul, deşi s-a operat nu de mult timp. În urmă cu doar câteva luni, Marina Voica a fost supusă unei operaţii pe cord: „ Unica operaţie. Pur şi simplu unii medici au renunţat să se supună la acest risc de a efectua această operaţie, dar iată că s-a găsit cineva care a zis: ‘Eu am să fac.'”, a spus artista în emisiunea lui Măruţă.

Solista locuieşte singură la Breaza şi tot singură s-a recuperat în urma intervenţiei suferite. Iată ce declara imediat după operaţie, în emisiunea lui Cristi Brancu, de la Prima TV.

”După 7 zile am fost externată şi am continuat recuperarea acasă… A fost greu, eu sunt singură. (…) La un moment dat mi-am dat seama că nu mai merge să trag, am început să mă simt prost, aşa e la stenoză mitrală. În ultimul moment am fost operată, fără exagerare, dacă nu găseam un om, din prieten în prieten, şi am ajuns la acest doctor minunat, era prea târziu. Operaţia nu a durat mult, fiindcă doctorul se grăbea să mai cureţe şi partea dreaptă a inimii, trebuia să lucreze foarte repede, am auzit că numai 3 ore… Acasă stau singură, eu fac totul cu grijă. Cred că la mine e mai curat acum, decât când eram sănătoasă”, a declarat artista, adăungând că avea probleme cu inima de mulţi ani, dar, data fiind energia sa, nimeni nu a bănuit.

Foto: Facebook şi captură TV

Mai multe