Melania şi Donald Trump, ”paradă” de gesturi intime la un eveniment recent

26 octombrie 2018   Vedete

După turneul prezidenţial din Kenya, Melania Trump continuă cu îndatoririle la Casa Albă. Ea a participat, recent, la o conferinţă de presă alături de preşedintele american.

Mai îndrăgostiţi ca oricând! Melania a susţinut o conferinţă de presă la Casa Albă, iar la sfârşitul discursului a primit felicitări chiar de la soţul său, Donald Trump. Cei doi s-au sărutat pe obraz, iar preşedintele american şi-a ţinut soţia de mână, trădând gesturi intime nemaivăzute până acum.

Se pare că relaţia dintre cei doi soţi s-a mai îmbunătăţit odată cu implicarea Melaniei în îndatoririle de primă-doamnă. Aceasta e mult mai relaxată şi împlinită acum faţă de cum părea în primele luni petrecute la Casa Albă. Iată ”parada” de gesturi intime făcute la cea mai recentă apariţie publică a celor doi soţi!

Mai multe