Melanie Griffith s-a apucat să tragă de fiare. Cum a ajuns să arate actriţa de 61 de ani? Ce transformare!

3 iulie 2019   Vedete

După divorţul dureros de Antonio Banderas de acum patru ani, actriţa şi-a schimbat complet perspectivele. Acum, Melanie petrece foarte mult timp în sala de sport, sub atenta supraveghere a unui antrenor fitness, în vederea tonifierii corpului său.

Nici nu-i de mirare că presa internaţională a tot lăudat-o pentru silueta sveltă pe care o are la peste 60 de ani. Melanie a dezvăluit, prin intermediul reţelelor de socializare, care e secretul ei: antrenamentul asiduu în sala de sport. Actriţa s-a filmat în timp ce-şi executa rutina sportivă, arătând totodată cât de mult s-a schimbat corpul ei.

Mult mai bine tonifiată şi cu muşchii proeminenţi, Melanie e într-o formă fizică de invidiat. ”Lucrez cu Gunnar de aproape 7 ani. Îl ador pe acest om. Mă ajută să-mi menţin corpul de 50+11 ani să fie puternic şi tonifiat. E pentru mine şi un fel de terapeut”, a fost declaraţia actriţei care a însoţit imaginile inedite postate în mediul online.

Mai multe