Mihai Bendeac a presimţit moartea lui Caramitru? Ce a făcut actorul cu o seară înainte
L-a admirat întotdeauna şi a aflat de plecarea lui chiar când se afla pe scenă. Ce i-a întâmplat lui Mihai Bendeac cu o zi înainte de moartea lui Ion Caramitru pare ireal şi aduce cu o presimţire sumbră.
”A avut loc o întâmplarea foarte, foarte ciudată. Sâmbătă seara, acum două zile, înainte să mă culc, am văzut, nu ştiu ce mi-a venit, am văzut un interviu pe care l-a dat pentru „Profesioniştii”, pe care l-a avut cu Eugenia Vodă. Eu văzusem prima ediţie „Profesioniştii”, când a fost, după care a mai venit la încă o ediţie după 10 ani şi pe asta, a doua, nu o văzusem. Şi, profitând de faptul că a apărut pe Youtube, am văzut-o. Iar a doua seară, adică aseară, cum ar veni, duminică, pentru că noi am avut spectacol, în timpul spectacolului, efectiv, regizorul tehnic, ne-a anunţat că a murit! Şi mi s-a părut ireal faptul că am simţit cu o seară înainte să mă uit fix la acel interviu. E o pierdere uriaşă, o pierdere colosală pentru teatrul românesc. Mai multe nu pot să spun”, a spus Mihai Bnedeac, conform actualitate.net.
Actorul crede că Ion Caramitru era fabulos pe scenă.
„Întâmplarea face că acum o lună şi un pic am avut două spectacole la Naţional, la sala Studio, cu Doi pe o bancă, şi cu trei zile înainte de prima reprezentaţie m-am dus să vad sala, să verificăm acustica şi aşa mai departe. Şi acolo se repeta pentru reluarea unui spectacol „Neguţătorul din Veneţia”, unde dumnealui juca rolul principal şi, tot acolo, în sala de repetiţie, a intrat pe scenă şi a început să repete. Şi, băi, mi s-a părut total senzaţional, mi s-a părut atât de puternic, atât de viu, şi, dincolo de treaba asta, mă uitam şi mi se părea ireal cât poate fi de rasat pe scenă, ştii, aveam impresia, efectiv, că mă uit la istoria teatrului”, a mai spus vedeta Antenei 1.