Mihai Mitoşeru: "Nu mai vreau să aud de Noemi"
Mihai Mitoşeru a renunţat definitiv la Noemi.
Deşi după divorţ, cei doi au încercat să îşi mai dea o şansă şi au tot tatonat terenul cu gândul la o împăcare, acum lucrurile par să se fi terminat cu totul întrei ei. Ba mai mult, prezentatorul a cunoscut la ziua lui Bittman o fată despre care crede că ar putea fi şansa lui la fericire.
“Mi-am dat seama că sunt singur, că am vrut să fiu singur. Am vorbit şi cu alte fete la telefon. Am cunoscut o fată, e chiar prea ok şi mă sperie. Am impresia că m-am obişnuit să fiu singur. E greu să treci prin ce ai trecut, şi cu mama şi cu mine. Ea e ok şi m-a speriat pe mine, nu sunt obişnuit cu fetele ok. Habar n-am ce va fi mai departe.
I-am zis de patru zile să mă lase puţin în pace, că m-am speriat. Ea e prea ok, eu sunt prea nebun, i-am zis să mă lase puţin în nebunia mea”, a spus Mitoşeru la Kanal D.
La rândul ei, Camelia Mitoşeru e supărată pe Noemi că nu a fost lângă fiul ei la spital, atunci când ea a suferit o intervenţie la creier: “M-a durut asta”.