Mihai Morar, ipostază inedită. A fost naş de botez online

15 octombrie 2021   Vedete

Data de 14 octombrie nu va fi prea curând uitată de Mihai Morar. Matinalul de la Zu a avut o zi extrem de încărcată, dar plină de bucurii.

În primul rând, Mihai a împlinit ieri 40 de ani, iar la sfârşitul zilei a mărturisit că au fost atâtea bucurii pentru el, încât dacă ştia că e aşa de fain la 40 de ani, se ruga să îi împlinească mai repede.

Şi asta fiindcă Mihai şi-a lansat o carte, în colaborare cu părintele Necula. Site-ul care vinde această carte a fost asaltat de comenzi, fanii lui Mihai epuizând aproape într-o zi tirajul. Dar nu numai atât. Realizatorul podcast-ului Fain şi Simplu a avut parte de surpriza vieţii. Dat fiind contextul actual, pandemic, Mihai Morar şi soţia sa au botezat online, pe Zoom.

Întrucât una dintre gemenele familiei are COVID, Mihai Morar a decis să rămână în izolare, în pofida faptului că este vaccinat. Se ştie deja că şi vaccinaţii răspândesc virusul SARS-CoV-2. Aşadar, fiindcă botezul era planificat, dar naşii în izolare, Mihai şi soţia s-au îmbrăcat elegant şi au năşit, în faţa laptopului, într-o experienţă unică şi de neuitat.

„SIMPLU ŞI FAIN. NAŞI DE BOTEZ, ONLINE.  Am 40 azi, dar n-am mai făcut asta până acum… De ziua mea, am botezat pe ZOOM.

Se poate orice în izolare, m-am prins. Dimineaţă, am lansat cartea de acasă. Iar acum tocmai ce am fost naşi de creştinare pentru Aris. Aris, să te ocrotească Sfânta Parascheva, cum l-a ocrotit pe Naşu din ziua în care s-a născut până azi, la 40”, a scris Mihai Morar pe Instagram.

Foto: Instagram

Mai multe