Momentul de care Maria Buză şi Paula Chirilă se tem la Te cunosc de undeva! „Pur şi simplu mi se face rău, mă ia leşinul!”

18 aprilie 2022   Vedete

Maria Buză şi Paula Chirilă urcă pe scena transformărilor de la Te cunosc de undeva cu emoţii.

Încercate din greu de-a lungul timpului cu personaje dintre cele mai complexe, cele două artiste au mărturisit la unison că încă există un moment care le taie respiraţia, la fiecare gală a show-ului.

„Orice aş face, orice personaj aş avea, oricât de mult aş lucra şi aş studia artistul, încât să pot căpăta siguranţă şi să nu am nicio grijă, tot liftul îmi dă cele mai mari bătăi de cap! Îmi e teamă de moarte, de n-ai văzut! Zici că sunt pe marginea acoperişului unui zgârie-nori!”, a mărturisit Maria Buză, în vreme ce Paula Chirilă a completat: „Cele mai mari emoţii le am la intrararea în lift, pur şi simplu mi se face rău, mă ia leşinul!”.

Totodată, Paula a mai spus că şi la machiaj există un accesoriu atât de necesar transformărilor care îi cam pune beţe în roate: „Lentilele de contact îmi dau mari bătăi de cap, am mari probleme să mă acomodez cu ele!”. Cum se vor descurca Paula şi Maria în cel mai nou sezon Te cunosc de undeva! şi ce personaje le va propune ruleta, vor putea urmări din 30 aprilie, în fiecare sâmbătă, de la 20:00, la Antena 1.

Mai multe