Motivul absurd al lui Michael Caine (85) de a-şi aduce soţia pe platourile de filmare

25 octombrie 2018   Vedete

Este căsătorit cu Shakira de mai bine de 45 de ani, însă spune că secretul longevităţii lor nu este iubirea, înţelegerea şi respectul, ci... precauţia.

Sincer cum îl ştim, actorul de 85 de ani a recunoscut că soţia sa merge peste tot cu el, indiferent de ţara în care filmează, pentru a se asigura că nu îi este infidel. Asta a fost reţeta succesului mariajului lor, pe care ţine s-o împărtăşească şi cu ceilalţi actori, mai tineri decât el.

Michael Caine spune că este inevitabil ca un bărbat căsătorit să cadă în mrejele unei colege de platou, aşa că e mai bine ca soţia ori partenera de viaţă să-l urmeze peste tot pentru a preveni asta. ”Mergi într-o anumită locaţie, iar tu eşti căsătorit şi eşti însoţit de nenumărate actriţe frumoase. Ştii ce o să se întâmple. Plus că atunci când eşti plecat de acasă multe vreme... vizitezi oraşe pe care celălalt nu le-a văzut niciodată, mănânci în restaurante în care celălalt n-a fost niciodată, întâlneşti persoane pe care celălalt nu le-a întâlnit niciodată. Amândoi începeţi să aveţi vieţi separate şi este foarte important să nu se ajungă aici. Aşa că soţia mea merge peste tot cu mine”, spune celebrul actor câştigător a două premii Oscar.

Michael Caine şi Shakira s-au căsătorit în 1973 şi au împreună o fată, pe nume Natasha, în vârstă acum de 45 de ani. Actorul mai are o fată, pe nume Dominique (62), cu prima lui soţie, Patricia Haines.

Mai multe