15 ani de căsnicie: Catherine Zeta-Jones & Michael Douglas, atunci şi acum!

19 noiembrie 2015   News

La mulţi ani înainte le urăm celor două mari staruri hollywoodiene, care tocmai au celebrat ieri 15 ani de mariaj solid! Ne bucurăm să vedem că Michael Douglas şi Catherine Zeta-Jones se iubesc şi-acum la fel de mult, poate mai mult, şi că nu au căzut pradă ispitei divorţurilor care a luat cu asalt Cetatea Filmului, în ultimul an…

Focoasa brunetă de 46 de ani a postat chiar o fotografie romantică pe Instagram, cu amândoi îmbrăţişaţi şi tandri.”La mulţi ani, dragul meu Michael! Iubesc viaţa noastră împreună, aşteptăm încă 15 de-acum înainte”, a scris actriţa din “Chicago” despre soţul ei de 71 de ani.

Căsnicia lor nu a fost una perfectă, din contră. Perechea, care s-a căsătorit civil şi religios în 2000, au fost subiectul anului 2013 când am aflat că au luat o pauză care implica şi posibilitatea divorţului. În timp ce Catherine suferea enorm din cauza tulburării bipolare şi stresului, Michael anunţa că are cancer la gât – despre care a spus că se datorează sexului oral... acest lucru jignind-o pe soţia sa. “Am încercat să fac un comentariu în folosul comunităţii. Dar am regretat atât de mult ruşinea pe care i-am provocat-o lui Catherine. Şi familiei ei… am dat de-o piedică în drum.”, se scuza starul din “Behind the Candelabra”.

Iată o galerie cu cele mai frumoase momente pe covorul roşu pe care le-au avut cuplul de aur, Catherine Zeta-Jones şi Michael Douglas, pentru a celebra 15 ani de căsnicie!

Mai multe