17 persoane arestate în cazul jafului din Paris. Ce spune Kim?

10 ianuarie 2017   News

Misterul din jurul jafului din Paris este pe cale să fie rezolvat. 17 oameni, printre care şi şoferul privat al lui Kim Kardashian, au fost arestaţi, aseară, de către Poliţia din Paris.

Kim e mulţumită că s-au făcut primele arestări

Kim Kardashian poate răsufla uşurată, căci s-au făcut primele arestări în cazul jafului din Paris. Potrivit publicaţiilor franceze, jaful pare a fi un „inside job”, gândit şi pus în aplicare de câteva persoane din anturajul lui Kim, care ştiau exact ce bunuri purta starleta asupra ei şi unde se afla în fiecare moment petrecut în capitala modei, la acea vreme.

Şoferul starletei, un bărbat de 27 de ani, la care familia Kardashian apela de fiecare dată când se afla în Paris, pare să fie capul acestei operaţiuni, deşi oficialităţile franceze au refuzat să comenteze pe marginea acestui subiect, pe motiv că ancheta este în derulare.

Cât despre ceilalţi reţinuţi, am aflat că sunt persoane în vârstă, de 50, 60 şi chiar 70 de ani, şi că, momentan, sunt arestaţi drept ”suspecţi”, urmând ca-n zilele viitoare să se stabilească nivelul lor de implicare în acest jaf. Surse din interiorul poliţiei din Paris spun că toţi cei reţinuţi sunt cunoscuţi de oficialităţi, ”graţie” cazierelor lor.

Amintim că-n urmă cu trei luni Kim a fost legată şi ameninţată cu arma într-un apartament din Paris, unde locuia pe timpul Săptămânei Modei. Jefuitorii s-au ales cu bijuterii şi alte bunuri în valoare de 8,5 milioane de dolari.

Cât despre Kim, aceasta pare să fie mulţumită că lucrurile au început să se mişte şi că s-au făcut primele arestări în cazul acesta. ”Primesc aceste veşti cu o mare satisfacţie”, spune cel însărcinat de Kim să se ocupe de toată această tărăşenie.

foto: arhivă OK!

Mai multe