400 de tineri au dorit să înveţe să acorde primul ajutor
Campania „O viaţă poate depinde de tine!”, lansată de Asociatia React şi Vodafone Romania, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, Serviciul de Transmisiuni Speciale şi SMURD
Campania „O viaţă poate depinde de tine!”, lansată de Asociatia React şi Vodafone Romania, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, Serviciul de Transmisiuni Speciale şi SMURD, a oferit în prima lună de proiect cursuri gratuite de prim ajutor pentru 400 de persoane.
La cursurile gratuite de prim ajutor au participat elevi, studenţi, dar şi public larg din Bucureşti,Cluj, Piatra-Neamţ, Târgovişte şiSibiu. Alţi 600 de cursanţi vor învăţa în luna noiembrie manevre precum resuscitarea cardio-respiratorie, oprirea hemoragiei şi dezobstrucţia căilor aeriene.
Cursurile de prim ajutor susţinute de paramedici SMURD sunt în continuare gratuite şi deschise, iar cei care doresc să participe se pot înscrie pe www.salvez.ro, pentru a fi programaţi la următoarele sesiuni de instruire gratuită. Tot pe www.salvez.rosunt prezentate clipuri cu principalele manevre de prim ajutor pe care orice persoană ar trebui să le cunoască.
Asociaţia React şi Vodafone Romania au iniţiat campania “O viaţă poate depinde de tine”, pentru a responsabiliza publicul larg privind apelarea corectă la serviciul 112 şi acordarea măsurilor de prim ajutor în situaţii de urgenţă.