42 de ani de la cutremurul din 1977! Dezvăluirile de groază ale celebrităţilor care au supravieţuit în urma tragediei

Data de 4 martie 1977 a rămas în istoria României ca una dintre cele mai negre zile: un cutremur cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter a lovit ţara noastră, iar mii de persoane şi-au pierdut viaţa.

În urma cutremurului şi-au pierdut viaţa şi multe celebrităţi, printre care Toma Caragiu, Alexandru Bocăneţ, Doina Badea, A.E. Baconsky, Filofteia Lăcătuşu, Mihai Gafiţa şi Veronica Porumbacu, iar alte vedete îşi amintesc cu groază de clipele prin care au trecut atunci.

„Am început să căutam la blocul lui Toma Caragiu. L-am găsit chiar eu. Era complet desfigurat şi alb ca neaua, avea ochelari de vedere şi atunci mi-am dat seama. Atunci l-am recunoscut şi pe Bocăneţ, era sub o grindă. Dacă rămâneau în casă, nu se întapla nimic. Dar casa scărilor s-a prăbuşit. S-au speriat şi au vrut să iasă“, îşi aminteşte cascadorul Mircea Pascu ziua în care i-a găsit trupul lui Toma Caragiu.

„Eu am avut repartizat blocul Scala din Bucureşti, alături de Nicolae Dide, viitor senator al României. A fost ceva teribil, greu de explicat în cuvinte. Făceam găuri printre dărâmături şi ne băgam prin ele precum şobolanii, căutând supravieţuitori. Intram în găurile făcute chiar şi cu mâinile goale şi strigam: «Dacă e cineva în viaţă, să bată în ceva!». Imediat se făcea linişte şi stăteam cu urechile ciulite să auzim vreun semn. Cum sesizam cel mai mic zgomot, căutam să ne croim drum prin mormanul de cărămizi pentru a ajunge la supravieţuitori. Aşa am reuşit să salvez vieţile a 24 de oameni. Responsabilul de la Scala a fost ultimul pe care l-am găsit sub dărâmături. Din păcate, decedase. Era căzut cu faţa în jos, sub dărâmături“, a spus, pentru Libertatea, fostul cascador Vasile Popa, care era, totodată, şi omul de încredere al regizorului Sergiu Nicolaescu.

Un alt cascador, Dan Steinhardt, care din păcate nu se mai află printre noi astăzi, îşi amintea în anii trecuţi cum a fost, pentru el, data de 4 martie 1977, dar şi următoarele zile: „Imediat după cutremur am fost chemat, ca toţi cascadorii, de altfel, să ajut la căutarea supravieţuitorilor sub dărâmături. Prima oprire a fost la aşa-numitul bloc Dunărea. Aici am văzut ceva care m-a marcat toată viaţa. Un bărbat, despre care am aflat ulterior că era profesor universitar, a căzut cu cada de la un etaj superior. Cutremurul l-a prins pe acest om făcând baie. Când faţada blocului s-a prăbuşit, nu ştiu cum, cada a alunecat, pur şi simplu, ca o sanie pe mormanul de moloz şi s-a oprit în mijlocul bulevardului! Aici a fost şocul cel mai mare. Din cadă s-a ridicat, cu o privire speriată, dar fără nici o zgârietură, profesorul! Am rămas fără cuvinte cu toţii“.

„N-am vrut să devin antrenor, dar a fost un cutremur în Bucureşti, au murit 10.000 de oameni, iar casa mea a fost distrusă. Jucam la Dinamo Bucureşti. Eram jucători amatori, nu profesionişti. Făceam doar fotbal, dar eram plătiţi ca funcţionari, angajaţi la diferite ministere. Aşa era sistemul socialist în perioada aceea şi am avut destul timp să urmez o facultate. Am făcut Facultatea de Comerţ Exterior din cadrul Academiei de Studii Economice. Mă pregăteam pentru a fi unul dintre puţinii care la terminarea facultăţii puteau să se angajeze într-o intreprindere de Comerţ Exterior, într-o ambasadă. Mă pregăteam să ies din ţară, pentru că junior fiind prima deplasare am făcut-o în Turcia şi am văzut că realitatea capitalistă nu era prezentată în ziarele noastre şi la televiziune. Mi-am dorit foarte mult să călătoresc, să învăţ. Am studiat limbi străine, care m-au ajutat apoi în carieră extraordinar de mult. Am avut acel necaz cu cutremurul şi am plecat la Hunedoara, ca să joc într-o echipă muncitorească“, dezvăluia şi Mircea Lucescu, în urmă cu mai mulţi ani.

Despre cutremurul din 1977 şi-a amintit şi Tudor Chirilă, chiar dacă era foarte mic. El a spus într-un interviu pentru Adevărul că aceasta este una dintre cele mai puternice amintiri pe careo are: „Una dintre cele mai puternice amintiri ale mele, poate prima, e de la trei ani, de la cutremurul din 1977. Când a început cutremurul, tata a venit şi m-a luat în braţe şi am mers sub uşa de la apartament. Îmi aduc aminte sentimentul ăla că tata m-a ţinut foarte strâns în braţe şi în acelaşi timp îmi amintesc cum casa se mişca şi a căzut un casetofon foarte vechi, un Phillips, şi pe care îmi pare foarte rău că nu-l mai avem. Şi cred că îmi amintesc că am ieşit şi cu tata în stradă, unde nu-mi mai amintesc ce s-a întâmplat. În schimb, îmi amintesc sentimentul ăla că tata m-a ţinut în braţe şi felul în care erau poziţionate în casă lucrurile, aveam o canapea Bitermaier, aveam o bibliotecă pe un perete întreg, o oglindă pe care mama încă o are acasă… Asta e cea mai veche amintire“.