5 cupluri care s-au destrămat, dar care au rămas în relaţii bune
Există cupluri care ajung, pe cale paşnică, la decizia de a o lua pe drumuri separate în viaţă. Ştiţi despre cine vorbim, despre acei foşti care anunţă cu zâmbetul pe buze că relaţia lor amoroasă s-a încheiat, dar că rămân prieteni. Ei bine, dacă iniţial pare greu de crezut, iată că declaraţiile lor sunt pe cât se poate de adevărate. Haideţi să le vedem pe acele vedete care păstrează o relaţie nemaipomenită, chiar şi după despărţire!
Jennifer Garner şi Ben Affleck
În luna aprilie, au intentat actele de divorţ, la doi ani de la anunţul separării lor. Totuşi, de atunci, au fost văzuţi împreună de nenumărate ori, făcându-i pe toţi să creadă că au mai dat o şansă relaţiei lor. Adevărul este, însă, că cei doi au ales să păstreze o relaţie bună, de prietenie, de dragul celor trei copii, dar şi a iubirii lor care a durat zece ani. Dar doar atât!
Chris Martin şi Gwyneth Paltrow
Şi-au anunţat divorţul în martie 2014, după zece ani petrecuţi împreună. Însă, de atunci, paparazzi îi tot surprind în vacanţe alături de cei doi copii ai lor: Moses (11) şi Apple (13). Ba mai mult, de fiecare dată când sunt întrebaţi unul de altul, cei doi au numai cuvinte de laudă de spus la adresa fostului partener. Ce să-nţelegem de aici? Că au rămas în relaţii bune, chiar dacă iubirea lor s-a stins. În fond, îi leagă doi copii minunaţi şi amintiri frumoase.
Jennifer Lopez şi Marc Anthony
N-o fi fost despărţirea lor din 2011 una prietenoasă, dar relaţia de după cu siguranţă e. Amândoi au avut nenumărate relaţii amoroase după divorţ aşa că nu se pune problema de vreo împăcare. Buna lor relaţie se datorează, în mare parte, faptului că au împreună doi copii frumoşi, care au nevoie de armonie în jurul lor.
Drew Barrymore şi Will Kopelman
Despărţirea lor ne-a luat prin surprindere, însă prietenia lor ne-a surprins şi mai tare. Nu ştim de ce s-au despărţit, dar ştim că nu e loc de împăcare şi că tot ce-i leagă în prezent este o frumoasă prietenie. Ne bucurăm, căci cele două fetiţe ale lor merită părinţi iubitori şi prietenoşi unul cu altul.
La polul opus, ei fac război... Brad Pitt şi Angelina Jolie
Până mai ieri, Angie şi Brad Pitt se certau de mama focului pe custodie, bunuri şi alte aspecte ale divorţului lor. Nu ştim nici acum cum a rămas, dar măcar nu mai e nimic public, deci copiii lor nu mai află nimic scandalos din presă.
Uma Thurman şi Arpad Busson
Nu s-au înţeles pe timpul relaţiei lor şi nu înţeleg nici acum, când sunt despărţiţi. Motivul discordiei? Custodia fiicei lor, Luna, şi tot ce ţine de creşterea ei.
Johnny Depp şi Amber Heard
Despărţirea lor a fost mult trâmbiţată, dat fiind faptul că Amber a furnizat presei dovezi că a fost agresată în timpul mariajului cu celebrul actor. Divorţul a fost, desigur, scandalos şi s-a încheiat doar atunci când Johnny a plasat o sumă generoasă în contul fostei soţii. În momentul de faţă, nu mai au nimic de împărţit, dar nu sunt, în niciun caz, prieteni sau măcar prietenoşi.