7 luni fără machiaj. Alicia Keys, cu o nouă apariţie naturală, la X Factor
Alicia Keys se ţine de cuvânt. Din luna mai, a declarat război machiajului şi, cu fiecare apariţie publică a sa, ne demonstrează că nu are de gând să facă pace cu produsele cometice.
Ieri seară, vedeta de 35 de ani a fost invitată în emisiunea X Factor, acolo unde a cântat noul ei single, Blended Family.
Alicia Keys, la X Factor
Aşa cum ne-a obişnuit în ultimul timp, cântăreaţa şi-a lăsat din nou chipul… descoperit, nemachiat adică, un lucru rar întâlnit pe platourile de televiziune, acolo unde se aplică un machiaj foarte intens.
Promotoare a frumuseţii naturale, Alicia a ales să renunţe la orice produs de machiaj încă de la începutul anului, ba, mai mult, a ales să facă şi o şedinţă foto pentru un album fără să se machieze.
Momentul a fost ca o revelaţie pentru Alicia, care şi-a dat seama atunci că nu are nevoie de artificii cosmetice şi că frumuseţea naturală este cea mai sinceră formă de frumuseţe.
Vedeta şi mama a doi copii a demonstrat încă o dată, aseară, că poţi străluci şi fără tone de fond de ten, iluminatoare şi farduri de ochi. Suntem curioşi dacă trendul no make-up va căpăta şi alte adepte celebre, pe lângă curajoasa Alicia.