A fost desemnat ”Cel mai sexy bărbat în viață din 2025”. Cine este arătosul de anul acesta

10 noiembrie 2025   News

Cel mai sexy bărbat în viață din 2025 a fost nominalizat de Revista PEOPLE. Îl știm cu toții și da, este delicios, arătos, adorabil.

Jonathan Bailey (stânga) și Luke Newton (dreapta) din Bridgerton.

Îndrăgitul actor din Bridgerton a fost desemnat de celebra publicație PEOPLE drept ”Cel mai sexy bărbat în viață în 2025”, ocazie cu care Jonathan Bailey a pozat pe copertă și a acordat un interviu.

Jonathan Bailey a declarat pentru People că titlul „Cel mai sexy bărbat în viață în 2025” reprezintă „o mare onoare”. El a dezvăluit: „Sunt incredibil de flatat, dar mi se pare complet absurd!”.

În interviu, a glumit spunând că prietenii lui vor fi „furioşi” că nu le-a spus mai devreme, după care „vor ţipa de bucurie”.

De asemenea, la premiera filmului Wicked: For Good, el a reluat în mod jucăuş o replică din film: „Unii se nasc sexy, alții sunt doar încrezători.”

Jonathan Bailey are 37 de ani și este un actor britanic cunoscut pentru versatilitatea sa în ceea ce privește lucrul pe scenă, în televiziune şi film.

În copilărie şi adolescenţă, a fost implicat în producţii teatrale, inclusiv cu Royal Shakespeare Company.

În plan personal, el s-a declarat deja public ca fiind gay, şi a subliniat importanţa reprezentării comunităţii LGBT+. Prin intermediul fundaţiei sale, The Shameless Fund, sprijină organizaţii LGBT+.

Cum l-a propulsat „Bridgerton”

Rolul său de Lord Anthony Bridgerton în serialul Bridgerton (Netflix) a fost unul dintre cele mai emblematice pentru el. I-a deschis o mulțime de oportunități. Mai exact, o poartă către celebritatea internațională.

În afară de „Bridgerton”, el joacă în filmul „Wicked” – în rolul prinţului Fiyero – şi apare în „Jurassic World: Rebirth”.

Aceste proiecte au consolidat statutul său în cinematografie şi au făcut din alegerea People nu doar una bazată pe aspect, ci şi pe relevanţă profesională.

PEOPLE acordă titlul ”Cel mai sexy bărbat în viață” anual, începând din 1985, când a fost ales prima dată Mel Gibson.

Jonathan Bailey iată că este reprezentativ pentru 2025, la 40 de ani de când această titulatură a fost promovată de publicație.

Momentul este unul istoric! Jonathan Bailey este primul bărbat reprezentant al LGBT+ care primeşte acest titlu!

Alegerea lui Bailey transmite un mesaj: sex-apelul poate fi redefinit, nu doar în termeni tradiţionali, ci incluziv. El a subliniat acest lucru când a spus: „Ştiu ce înseamnă asta — pentru mine — şi de asemenea, pentru mulţi oameni acolo afară. Este un moment de sărbătoare pentru mulţi.”

Foto: Profimedia

Mai multe