A fost rivala Dianei Ross şi amanta lui Tom Jones pentru care soţia l-a ameninţat că-l castrează. Mary Wilson, regretata artistă din The Supremes, a trăit furtunos

10 februarie 2021   News

Vocalista Mary Wilson, cofondatoarea grupului The Supremes, care s-a stins din viaţă pe 8 februarie, la 76 de ani, a fost umbrită de Diana Ross, steaua care a strălucit mai tare decât colegele ei de trupă. Dar Mary a fost la rândul ei apreciată pentru talentul său - iar în culise, viaţa ei personală a stârnit adevărate cutremure

Mary Wilson avea doar 15 ani atunci când s-au pus bazele trupei The Supremes - şi visa încă de pe atunci la o carieră solo. Ea, alături de Florence Ballard şi Diana Ross s-au bucurat de succes în anii 60 cu hituri precum "Stop! In the name of Love". Colega ei de trupă, Diana Ross avea aceleaşi ambiţii de afirmare, astfel că între cele două s-a născut încă de la început o rivalitate aprinsă. Un război pe care Mary l-a pierdut atunci când Diana Ross a început o relaţie cu producătorul Berry Gordy, care a impus-o pe ea în prim-plan. De aceea Mary avea să comenteze ulterior, după dizolvarea în 1977 a trupei The Supremes, că Diana Ross îi furase faima şi exploatase fără ruşine relaţia ei cu Berry Gordy (foto jos: trupa The Supremes, de la stânga la dreapta - Florence Ballard, Mary Wilson, Diana Ross).

Ce-i drept, Wilson a încercat, la rândul ei, să fie în centrul atenţiei prin bărbaţii din viaţa ei. Iar în culise, viaţa ei personală a stârnit adevărate cutremure. A avut o aventură cu Steve McQueen şi a fost amanta lui Tom Jones (foto jos: Mary alături de Tom Jones), la un pas să-i dinamiteze acestuia mariajul. Soţia artistului a ameninţat că-l castrează dacă mai continuă legătura cu Mary. Iar la un moment dat, Mary a fost nevoită să fugă din apartamentul lui Tom Jones înainte de sosirea furioasei soţii. Ea şi artistul îşi începuseră legătura în 1968, în timpul turneului lui din America. Tom era însurat cu Melinda Trenchard din 1957 - iar căsnicia a durat până la moartea ei, în 2016, deşi în tot acest timp Melinda a trebuit să treacă peste multe păcate de-ale lui Tom Jones. La un moment dat, starul a afirmat că a făcut sex cu 250 de groupies în perioada când era în culmea succesului. Iar printre aventurile lui s-au numărat şi o jurnalistă de televiziune şi o fostă Miss World.

Unul dintre păcatele lui Tom Jones a fost Mary Wilson. Iar soţia lui Tom, Melinda (foto jos) a simţit că între cei doi este ceva atunci când Mary a venit din America la un spectacol de-al lui în Marea Britanie, la Bournemouth. Acolo, Tom şi Mary şi-au făcut de cap în apartamentul lui până când au aflat că Melinda se pregătea să-i facă o vizită. Tom şi asistentul său au evacuat-o imediat pe Mary din apartament, încercând să şteargă toate urmele infidelităţii - dar au uitat de masa romantică pe care Mary o pregătise şi care rămăsese în cuptor. Melinda a considerat asta dovada clară că Tom depăşise limita cu aventura sa cu Mary. "Ar fi bine să te aduni şi să opreşti asta, altfel n-o să mai poţi face nimic fără ce-ai între picioare!", i-a strigat ea furioasă. 

Legătura lor s-a încheiat atunci, deşi Wilson spera că poate va primi un ajutor în carieră de la Tom - la fel cum Diana Ross primise, datorită legăturii ei cu Berry Gordy. Nu s-a întâmplat asta. Ulterior, Mary s-a căsătorit cu Pedro Ferrer, o căsnicie din care au rezultat trei copii. Şi deşi nu a obţinut faima internaţională pe cont propriu, ea şi-a continuat activitatea muzicală - şi chiar cu două zile înainte de a muri liniştită în somn anunţase că pregătea un nou material solo.

Foto: Profimedia, Getty Images

Mai multe