A fugit în Italia pentru a scăpa de puşcărie? Decizie radicală luată de un concurent de la „Insula iubirii“

15 octombrie 2019   News

Antena 1 reuşeşte în fiecare an să transforme peste noapte nişte simpli oameni în vedete, datorită emisiunii „Insula iubirii“.

Rând pe rând, Deea, Tomiţă, Hamude, Hanne, Aurel şi Diana au devenit cunoscuţi de o ţară întreagă după ce au participat la „Insula iubirii“, iar lista cu nume poate continua.

În cea mai recentă ediţie a show-ului de la Antena 1, unul dintre cei care au reuşit să atragă atenţia a fost Adrian, cel care ajunsese în Thailanda alături de iubita lui, Denisa. Notorietatea însă nu l-a ajutat prea mult pe fostul concurent de la „Insula iubirii“, deoarece jurnaliştii de la „Ziar de Cluj“ au început să scoată la iveală detalii neştiute despre bărbat.

Potrivit sursei citate, Adrian este acuzat că a bătut doi bărbaţi în două perioade diferite, iar pentru ambele infracţiuni a fost trimis în judecată şi ar putea ajunge la puşcărie. Din câte se pare, în primul dosar, fostul concurent de la „Insula iubirii“ a primit o pedeapsă cu suspendare, care a fost schimbată apoi în amânarea aplicării pedepsei.

Cel de-al doilea dosar este acum pe masa judecătorilor şi urmează ca Adrian să îşi afle pedeapsa, însă bărbatul se pare că a plecat în Italia, pentru a scăpa de puşcărie, după cum notează „Ziar de Cluj“.

Mai multe