A murit dictatorul Kim Jong-un? Presa din China şi Japonia a făcut anunţul care a pus pe jar Planeta

26 aprilie 2020   News

Soarta dictatorului nord-coreean este incertă, după complicaţiile apărute în urma intervenţiei chirurgicale pe cord.

Abia s-a aflat de operaţia pe inimă suferită de Kim Jong-un pe 12 aprilie, că deja presa asiatică a început să speculeze pe marginea stării sale de sănătate, anunţate ca fiind precară.

Jurnaliştii chinezi şi japonezi cred că dictatorul se află în stare vegetativă, dacă nu cumva chiar ar fi murit în urma complicaţiilor apărute după intervenţia chirurgicală pe cord - totul pe fondul obezităţii, care a făcut dificilă recuperarea. Informaţia ar fi "transpirat", după ce Reuters a aflat că statul chinez ar fi trimis o echipă de medici la Phenian.

În contextul unui sistem închis precum cel nord-coreean, e greu însă ca aceste informaţii să fie verificate. Iar guvernul Coreei de Sud nu s-a grăbit să le confirme. La fel, la Washington, preşedintele Donald Trump a refuzat să comenteze zvonurile, iar serviciile monitorizează atent toate informaţiile.

Cel mai recent semnal emis de Phenian este ştirea transmisă de radioul de stat, potrivit căreia acesta şi-ar desfăşura activitatea ca de obicei. „Tovarăşul Kim Jong-un a trimis aprecieri muncitorilor, care au contribuit din toată inima la construcţia oraşului Samjiyon. Muncitorii au pasiunea de a contribui cu seriozitate la construirea unei puteri socialiste, fără a uita, pentru nici un moment, de încrederea şi aşteptările din partea partidului”, a anunţat radioul de stat de la Phenian, citat de agenţia sud-coreeană de ştiri Yonhap.

Dar nici dacă ar fi adevărat, decesul nu ar fi confirmat imediat. În situaţiile precedente, moartea liderilor din dinastia Kim a fost anunţată la câteva zile după producere.

Mai multe