A murit Dusty Hill, basistul trupei ZZ Top. Lumea muzicală este în doliu

29 iulie 2021   News

Este vestea tristă a zilei! Dusty Hill, basistul trupei ZZ Top, a murit la vârsta de 72 de ani.

Artistul a fost membru al formaţiei timp de 50 de ani, iar publicul îl ştie ca basistul cu barba extrem de ciudată şi stufoasă, dar şi ochelarii negri de soare.

Nu se cunosc multe date legate de moartea artistului, însă colegii săi de formaţie, Billy Gibbons şi Frank Beard, au declarat că acesta a decedat în somn la casa sa din Houston, Texas, fără a oferi însă detalii suplimentare.

În această vară, trupa ZZ Top a anunţat că va cânta fără Dusty Hill în unele concerte, întrucât artistul suferise o accidentare la şold.

Billy Gibbons şi Frank Beard şi-au exprimat condoleanţele şi dorul de Dusty Hill. Au transmis că atât ei, cât şi iubitorii trupei îi vor duce dorul, o prezenţă statornică şi de nădejde.

Foto: Instagram

Mai multe