A murit Mitzura Arghezi

27 octombrie 2015   News

Fiica scriitorului Tudor Arghezi s-a stins din viaţă în această dimineaţă, la venerabila vârstă de 90 de ani.

După ce în urmă cu o lună a intrat din nou în atenţia publică, când a fost dată dispărută de către o rudă, Mitzura Arghezi a fost găsită într-un azil de bătrâni din sectorul 1 din capitală.

Mitzura Arghezi s-a născut pe 10 decembrie 1924 şi a fost fiica poetului Tudor Arghezi, care i-a dedicat multe poezii.

Pe parcursul întregii sale vieţi, Mitzura Arghezi a contribuit major la valorificarea şi promovarea moştenirii literare şi culturale pe care a preluat-o de la tatăl său, marele poet român. Aceasta a susţinut Muzeul Naţional al Literaturii Române în toate activităţile culturale organizate şi desfăşurate fie la Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărţişor”, al cărei custode a fost în ultimii 40 de ani, fie în cadrul evenimentelor organizate la sediul acestuia.

Cunoscută ca balerină, dar mai ales ca actriţă, ea a jucat în peste 100 de piese de teatru şi în 18 filme, printre care „Doi vecini“ (1958, cu Vasiliu Birlic), „Furtuna“ (1960), „Titanic vals“ (1964, în rolul Genei), „Mihai Viteazul“ (1971), „Eu, tu şi Ovidiu“ (1978), „Drumul oaselor“ (1980), „Secretul lui Bachus“ (1984) şi „Secretul lui Nemesis“ (1987).

De asemenea, Mitzura Arghezi a fost aleasă de două ori în funcţia de deputat român, în legislaturile 1996-2000 şi 2000-2004, pe listele partidului PRM. Între anii 2005 şi 2010 a fost membru în Consiliul de Administratie al Societăţii Române de Radiodifuziune, din partea PRM.

În urmă cu o lună, fiica poetului Tudor Arghezi a fost căutată de poliţişti, după ce o nepoată a acesteia a sunat la 112 şi a spus că mătuşa sa a dispărut. La auzul dispariţiei din luna septembie, Corneliu Vadim Tudor, fostul preşedinte al partidului PRM, a ajutat la căutarea ei. Mitzura Arghezi a fost găsită atunci de poliţiştii bucureşteni într-un cămin de bătrâni privat din sectorul 1.

Vestea trecerii ei în nefiinţă din această dimineaţă, 27 octombrie, din jurul orei 9:15, a fost făcută publică de către scriitorul Eugen Simion.

Mitzura Arghezi ar fi împlinit pe data de 10 decembrie vârsta de 91 de ani.

Mai multe