A murit Robbie Coltrane, interpretul personajului Hagrid din "Harry Potter"

16 octombrie 2022   News

Actorul britanic, care a dat viaţă simpaticului personaj din epopeea cu vrăjitori a lui J.K. Rowling, a murit la vârsta de 72 de ani.

Întreaga distribuţie a francizei "Harry Potter" deplânge pierderea lui Robbie Coltrane, cel care a interpretat rolul lui Rubeus Hagrid, păstrătorul cheilor și paznicul vânatului de la Hogwarts. Ca profesor, el preda cursul de Grijă faţă de creaturile magice, el însuşi crescând un păianjen uriaş pe nume Aragog, care trăia în Pădurea Interzisă. Hagrid este un personaj destul de important în povestea micului vrăjitor Harry Potter, făcând parte din toate cele 8 filme şi ajutându-l pe Harry şi pe amicii lui în aventurile lor pline de pericole.

Cum era de aşteptat, foştii săi colaboratori, Daniel Radcliffe, Emma Watson şi autoarea J.K. Rowling au avut reacţii imediate la vestea tristă a trecerii lui în nefiinţă.

"Robbie a fost unul dintre cei mai amuzanți oameni pe care i-am întâlnit și ne făcea să râdem în permanență pe platou, când eram copii", spune Daniel Radcliffe. "Îmi amintesc în mod deosebit cum, la filmările pentru "Prisoner Of Azkaban", când ne ascundeam cu toții de ploaia torențială timp de ore întregi în coliba lui Hagrid, iar el ne spunea povești și făcea glume pentru a ne menține moralul ridicat. Mă simt incredibil de norocos că am avut ocazia să-l cunosc și să lucrez cu el și sunt foarte trist că a murit. A fost un actor incredibil și un om minunat", a mai spus interpretul lui Harry Potter.

La rândul său, autoarea celebrei cărţi pentru copii după care a fost făcută seria, J.K. Rowling, a distribuit pe Twitter o fotografie cu ei doi împreună, alături de un mesaj emoţionant: "Nu voi mai cunoaște niciodată pe cineva care să semene cu Robbie. A fost un talent incredibil, un unicat complet, iar eu am fost mai mult decât norocoasă să-l cunosc, să lucrez cu el și să râd cu poftă alături de el. Transmit dragostea mea și cele mai profunde condoleanțe familiei sale, în primul rând copiilor săi".

Desigur, actorul scoţian Robbie Coltrane, pe numele său adevărat Anthony Robert McMillan, a avut o întreagă carieră în afara emblematicului rol din "Harry Potter", el fiind foarte apreciat pentru umorul său şi rolurile sale de comedie, dar şi pentru prestaţia sa din serialul "Cracker", în care juca rolul doctorului Fitz, ori pentru personajele din "The Pope Must Die", "GoldenEye" şi "The World Is Not Enough". De-a lungul timpului, el a jucat alături de alte mari personalităţi ale cinematografiei britanice, precum Julie Walters, Ben Elton, Hugh Laurie, Stephen Fry şi Emma Thompson. Totodată, el a şi-a împrumutat vocea pentru adaptarea BBC a cărții pentru copii scrise de Regele Charles al III-lea, Bătrânul din Lochnagar"/"The Old Man Of Lochnagar".

La începutul acestui an, se zvonea că actorul în vârstă de 72 de ani ar fi avut probleme grave de sănătate, care l-au obligat să se retragă de la Comic Con, organizat la Londra în luna iunie.

Mai multe