A murit Willie Garson, la doar 57 de ani! Simpaticul prieten al lui Carrie din ”Totul despre sex” continua filmările pentru serialul care va apărea sub alt nume
Este doliu în lumea filmului. Simpaticul Willie Garson s-a stins din viaţă, la doar 57 de ani. Familia şi prietenii sunt împietriţi de durere!
Actorul care l-a interpretat pe adorabilul Stanford Blatch din ”Sex and the city” juca şi în continuarea serialului de mare succes care se filmează acum sub o altă denumire, ”Just like that”.
Potrivit TMZ, cel care juca rolul amicului gay cel amuzant se lupta cu cancerul de ceva timp. Familia sa a confirmat moartea sa pe reţelele de socializare.
Nathen, fiul său adoptat în 2009 a scris o postare emoţionantă, în care spune că se bucură că tatăl său şi-a găsit liniştea acum.
”Te iubesc atât de mult, tata”, a continuat băiatul pe Instagram. ”Odihneşte-te în pace! Mă bucur că am fost împreună şi am experimentat atâtea. Sunt aşa mândru de tine. O să te iubesc mereu, dar acum a venit vremea să te bucuri singur de aventura ta. Cu mine vei fi mereu, în suflet. Te iubesc mai mult decât vei şti vreodată şi mă bucur că acum ţi-ai găsit liniştea. Ai fost mereu persoana cea mai amuzantă şi mai inteligentă pe care am cunoscut-o. Mă bucur că ai împărţit iubirea cu mine. N-o să o uit şi nu o să o pierd niciodată”, a scris fiul lui Willie Garson şi a însoţit textul cu o poză cu spatele a actorului, privind în zare.
Mesajele de regret şi condoleanţe pentru Willie Garson au inundat reţelele de socializare.
Mario Cantone, cel care a jucat rolul soţului lui Stanford, Anthony Marentino, a scris şi el un mesaj de condoleanţe : ”A fost cel mai bun partener pe care l-am avut. Sunt devastat de durere. Ai plecat mult prea devreme. Erai darul zeilor, dragă Willie! Odihnă veşnică! Te iubesc!
Sarah Jessica Parker încă nu a comentat, în schimb, Kim Cattrall a scris pe Twitter, în ciuda zvonurilor că Garson ar fi fost supărat din cauza ”refuzului său toxic” de a participa la continuarea serialului.
Ultima postare a actorului a fost despre bunătate, pe 4 septembrie : Fiţi buni unii cu alţii! Vă transmit iubire! Integraţi bunătatea în voi!”, a scris Willie Garson.
Foto: Profimedia şi Instagram