A suporta sau nu prostia

Am scris ieri un editorial în care explicam faptul că talentul e relativ. În relaţie cu toată ţara, câştigătorul e doar un băiat simpatic. Dacă-l compar cu Puya sau cu cei de la Paraziţii, pare ridicol.

Prostia începe să capete legitimitate. Urmează să devină obligatorie. Asta e ceea ce mă interesează cel mai mult în spaţiul public. Asta mă motivează cel mai bine în rubrica asta. La umbra prostiei publice se construieşte succesul unei părţi importante de emisiuni TV. Mircea Badea se tot întreabă retoric ce rost are conversaţia despre “Românii au talent” pe alte posturi decât pe cel care a difuzat showul. Răspunsul e că televiziunea propune atâtea imbecilităţi drept divertisment, încât această emisiune a devenit un fenomen. Nu spun că nu e bună. Spun doar că celălalte sunt de o prostie dramatică. Emisiunea nu explică dacă au sau n-au românii talent. Explică doar că nu mai au capacitatea de a-l aprecia.

Am scris ieri un editorial în care explicam faptul că talentul e relativ. În relaţie cu toată ţara, câştigătorul e doar un băiat simpatic. Dacă-l compar cu Puya sau cu cei de la Paraziţii, pare ridicol. Dacă-l compari cu colegii lui de clasă, probabil că e talentat. Cu colegii lui de cartier, da. O fi. Băi, dar dacă-l compari cu România, concluzia că el e talentat e jignitoare! Nu contează povestea lui. Contează doar talentul. Dar prostia reacţionează rău când e validată. Proştii fug de confirmări. M-au asediat ieri cu comentarii. Că n-au auzit de mine. Că sunt sluga celor de la Antenă. Că să compun eu ca el şi apoi mai vorbim. Că-l bârfesc. Că să închid televizorul dacă nu-mi place. Că nu ştiu ce. Probabil că nu există imbecilitate care să nu-i fi trecut prin cap unuia şi, odată trecută, să nu fie spontan transmisă. Pe principiul să nu lăsăm prostii nespuse.

Ăştia sunt telespectatorii pe spinarea cărora îşi construiesc succesul toţi producătorii netalentaţi de emisiuni de divertisment. Aşa un format bine alcătuit ajunge fenomen. Toate au o simetrie. Preşedinţii se aleg în acelaşi sistem. Când votezi un preşedinte, nu-l votezi în funcţie de caterinca pe care-o face. Când votezi un talent al ţării nu-l votezi pentru povestea lui. Talentul lui e pus în discuţie. Şi nu oricum. Ci în relaţie cu o ţară de 20 000 000 de locuitori. Îmi doresc un singur lucru: în loc să am 10.000 de cititori, să am 1000, dar să fie cei care mă fac să cred că ţara asta are rost. Pe ceilalţi 9000 nu ţin neapărat să-i confrunt cu prostia lor.