A uitat-o pe Miley! Patrick Schwarzenegger se iubeşte cu o blondă superbă - foto

2 martie 2016   News

După idila controversată cu Miley Cyrus, atrăgătorul băiat al lui Arnold Schwarzenegger şi-a folosit armele de seducţie pe o altă fetişcană, de data aceasta din lumea modei. Patrick (22), face pereche de ceva timp cu o blondă superbă şi micuţă, la un an de la despărţirea de starul pop de 23 de ani.

Patrick şi Abby

Mai exact, Patrick Schwarzenegger şi-a ales o iubită pe sprânceană: modelul Abby Champion, care abia ce-a împlinit 19 ani în weekend şi cu care e tot mai des văzut. Tânărul actor, care mai flirtează şi el cu modelingul, s-a şi pozat cu iubita lui nouă, fiind foarte mândru de cât de bine se potrivesc.

Abby este un model de 19 ani care postează des fotografii cu ea pe Instagram

Noul cuplu pare să se simtă foarte bine împreună, în fotografiile surprinse de paparazzi şi cele de pe conturile de Instagram, părând o relaţie mai serioasă decât cea avută de el cu Miley, timp de 5 luni – care s-a re-logodit şi ea de curând, oficial, cu Liam Hemsworth, iubirea ei de 5 ani, de care se despărţise în 2013. Cumva, ambele tinere vedete şi-au găsit alinarea în braţele cui trebuie şi, sperăm, care le va fi alături mai mult timp.

Fac o pereche frumoasă?

În timp ce Miley a intrat într-o perioadă de tăcere, bucurându-se de relaţia ei proaspăt reaprinsă (unii vorbesc că s-ar fi şi căsătorit în secret), Patrick Schwarzenegger este, între timp, ocupat cu dezvoltarea unei linii de localuri Blaze Pizza, dar şi cu actoria, ceva mai serios, urmând a juca în drama Midnight Sun, alături de actriţa Bella Thorne. Semne bune anul are!

Mai multe