Actorul Dorel Vişan a suferit de o boală cumplită. Cum s-a vindecat

4 septembrie 2019   News

Dorel Vişan s-a luptat cu o afecţiune gravă: hepatita cronica virală. Actorul şi-a propus să depăşească acest fapt de viaţă şi a reuşit.  

Despre drumul parcurs de marele actor, Cristi Brancu a povestit pe pagina lui de Facebook.“Maestrul Dorel Visan află că suferă de hepatită cronica virală. Stadiu grav. Medicamentele alopate nu rezolvă mare lucru. Apoi, îşi programează mental să se vindece în trei săptămâni. Cu spiritul. Şi reuşeşte! Suferinţa începuse cu 26 de ani în urmă, când decesul soţiei îl doborâse psihic, picase în depresie şi alcool şi ieşise prin sfatul unui spirit înalt. Vizitele în Tibet, lecturile despre medicina orientală l-au adus la o stare uluitoare de înţelepciune”, mărturiseşte Cristi Brancu. Actorul uimeşte cu povestea sa de viaţă. “Eu am vorbit cu ficatul, l-am scos (imaginar), l-am luat în braţe şi l-am mângâiat şi i-am făcut o carapace de apă­rare, ca aceea a unei broaşte ţestoase. Mental, în jurul ficatului, am pus o plasă, care să-i permită res­piraţia, dar prin care viruşii, care îl înconjurau să nu mai poată ajunge la el. Pe viruşi mi i-am imaginat ca pe nişte căluţi de mare ce încercau să-şi bage nasurile alungite prin plasa de care v-am vorbit. Ori acolo, în interiorul ficatului, lângă plasa aceea, mai aveam eu nişte "oameni" ai mei, aliaţii mei, care mă slujeau şi care veneau cu nişte săbii şi tăiau nasurile căluţilor, adică ale viruşilor. Pare copilăresc ceea ce vă spun, pare un joc de copil. E ca o poveste”, spune Dorel Vişan.

Mai multe