Actriţa din ”Game of Thrones” şi-a schimbat look-ul

7 iulie 2016   News

O ştiţi din rolul simpaticei ”Aria Stark”, din serialul de succes ”Game of Thrones”. Maisie Williams, căci acesta este numele real al actriţei, a devenit îndrăgită în ultimii şase ani, de când este pe micile ecrane.

Aşa arăta actriţa până nu demult

Desigur, în cei şase ani, Maisie s-a transformat fizic destul de mult, însă, recunoaştem, că ne obişnuisem cu părul ei şaten şi buclele discrete, ce-i dădeau o alură boemă.

Acum, însă, actriţa în vârstă de 19 a decis că e timpul pentru o nouă schimbare de look. Aşa se face că la cel mai recent eveniment din Londra, Maisie a apărut cu o nouă tunsoare şi cu culoarea părului schimbată.

Şi-a scurtat părul şi a optat pentru o culoare mai închisă

Actriţa a ales să schimbe şatenul pentru un păr negru ca abanosul şi pentru o tunsoare mult mai scurtă, care i-au dat acesteia un aer gotic şi, poate, nu chiar de dorit. Spunem asta căci avem impresia că noua culoare o cam îmbătrâneşte pe frumoasa adolescentă.

Noul look o cam îmbătrâneşte

Voi ce spuneţi? Cum îi stă mai bine? Cum e acum sau cum era până acum?

foto: getty Images

Mai multe