Actriţa din ”The Crown”, Claire Foy, divorţează după ce soţul său a fost operat pe creier

23 februarie 2018   News

Pe ea o ştie toată lumea din îndrăgitul serial ”The Crown” în care joacă rolul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, iar la sfârşitul lunii ianuarie dezvăluia drama prin care a trecut. Deşi are un succes răsunător în carieră, Claire Foy a trecut prin momente grele după ce soţul său a fost la un pas de moarte.

Acum, actriţa în vârstă de 33 de ani, face dezvăluiri inedite. A decis să se despartă de soţ, asta după ce partenerul ei de viaţă cu care era căsătorită din 2014, actorul Stephen Campbell Moore, a fost operat pe creier.

Claire a anunţat despărţirea luni, asta după ce bărbatul a fost supus unei operaţii dificile de extirpare a unei tumori pe creier. Actriţa a confirmat că mariajul său s-a încheiat, dezvăluind că cei doi se despărţiseră cu mult timp înainte ca ştiria să fie făcută publică. "Ne-am despărţit de ceva timp", a spus ea. "Cu toate acestea, continuăm să fim prieteni buni pentru că avem respect unul faţă de celălalt."

O sursă a afirmat că cei doi actori ţin foarte mult ca despărţirea să fie una amicală, de dragul fiicei lor, Ivy Rose, în vârstă de 2 ani. "După şapte ani de relaţie, acest lucru a fost un adevărat şoc pentru mulţi dintre prietenii lor, dar ei sunt oameni minunaţi şi sunt hotărâţi să păstreze o relaţie civilizată". Vestea despărţiri a venii la puţin timp după ce s-a aflat şi de operaţia pe care actorul Campbell Moore a suferit-o - extirparea unei tumori pe creier, cea de-a doua operaţie din ultimii 5 ani - asta întâmplându-se în iulie 2017.

Foto: Arhiva OK!

Mai multe