Actriţa germană Marlene Dietrich: legenda unei sexualităţi cu parfum masculin

„Masculinitatea ei le atrage pe femei, iar sexualitatea ei, pe bărbaţi“, spunea despre ea un critic. „Ah, picioarele mele nu sunt aşa frumoase, dar ştiu ce să fac cu ele“, spunea, în replică, legendara actriţă germană. Căci da, Marlene a experimentat plăcerile carnale şi cu bărbaţi, şi cu femei. Mai mult decât atât, i-a plăcut să trăiască sexul ca putere, să exerseze seducţia ca armă şi ar fi mers până la extrem cu arsenalul ei, schimbând chiar istoria lumii!

„Masculinitatea ei le atrage pe femei, iar sexualitatea ei, pe bărbaţi“, spunea despre ea un critic. „Ah, picioarele mele nu sunt aşa frumoase, dar ştiu ce să fac cu ele“, spunea, în replică, legendara actriţă germană

Mi-e greu să mi-o închipui pe Dietrich gătind cel mai bun gulaş sau cel mai bun ştrudel cu mere pentru familia şi pri­etenii ei, la fel cum mi-e greu să mi-o imaginez plimbându-şi prin Manhattan cei patru nepoţi, copiii unicei sale fiice, Maria Riva. Poate tocmai pentru că, mai mult decât ori­ce, Marlene a lăsat în urmă această imagine de soldat în slujba propriei imagini glamouroase, pe care s-a străduit s-o menţină neatinsă cum a putut mai bine. În 1954, când cariera ei la Hol­lywood începuse să apună, Dietrich a plecat în turnee prin lume, cu spectacole de cabaret special concepute pentru ea, în care interpreta, printre altele, şi clasicul ei hit, „Lili Marlene“. Să faci asta la 53 de ani nu e puţin lucru. Trei decenii mai târ­ziu, când Maximilian Schell a realizat un amplu documentar despre ea, Marlene n-a mai vrut să apară. I-a împrumutat doar vocea, refuzând să-şi expună chipul îmbătrânit care i-ar fi putut distru­ge aura de sex simbol hollywoodian. Se retrăsese deja în apartamentul ei din Paris, unde trăia în­tr-o izolare totală. Acelaşi sindrom întâlnit şi la Greta Garbo, cealaltă frumuseţe a anilor ’30-’40 cu care Dietrich a concurat. De altfel, nemţoaica a fost creată de Paramount Pictures întocmai ca o replică la starul MGM, Garbo.

Născută pe 27 decembrie 1901 în Schöneberg, care azi este un district al Berlinului, Marie Mag­dalene Dietrich era fiica lui Erich Otto, un locote­nent de poliţie, şi a Wilhelminei, fiica unui bogat negustor de ceasuri. Şi interesant este că viitoa­rea divă şi-a trasat cadrul în care ar fi trebuit să-şi trăiască viaţa personală înainte de-a deveni cele­bră: la 22 de ani, pe când se lupta fără prea mare succes să se afirme în filmele nemţeşti, Marlene era deja căsătorită cu Rudolf Sieber, un asistent de producţie care-i va rămâne toată viaţa alături. Iar un an mai târziu, cei doi o aveau deja pe fii­ca lor, Maria. Din acel punct, Marlene şi-a pro­iectat o viaţă dublă: nimic nu avea să zdruncine legătura ei cu Rudolf, la fel cum nimic nu avea să împiedice căutarea paralelă a pasiunii în braţele VIP-urilor hollywoodiene de orice sex. Căci da, Marlene a experimentat plăcerile carnale şi cu bărbaţi, şi cu femei. Mai mult decât atât, i-a plăcut să trăiască sexul ca putere, să exerseze seducţia ca armă şi ar fi mers până la extrem cu arsenalul ei, schimbând chiar istoria lumii! Aşadar, o căsni­cie deschisă cea cu Rudi, de neconceput pentru acele vremuri, care avea, totuşi, să facă victime şi să lase cicatrice în sufletul fiicei lor, Maria.

Forţa imaginii pe care avea s-o impună Dietrichîn lume doar câţiva ani mai târziu avea să le domi­ne tuturor viaţa. Lansarea ei pe firmament s-a pro­dus odată cu filmul „Blue Angel“, din 1930, în care Marlene o interpreta pe Lola Lola, o artistă de ca­baret – în regia lui Josef von Sternberg. El a rămas în istoria cinematografiei ca fiind descoperitorul lui Dietrich şi cel care avea să-i traseze liniile ima­ginii de sex simbol, după ce a dus-o la Hollywood,unde a realizat încă şase filme cu ea: „Morocco“, în care interpreta din nou o artistă de cabaret, „Dishonored“, unde juca o spioancă ce îşi trădează ţara, „Shanghai Express“, cu rolul unei prostituate, „Blonde Venus“, „The Scarlet Empress“ şi „The De­vil Is A Woman“. Mai toate roluri de femei fatale, cu care Dietrich s-a hrănit până la identificare. Iar cel dintâi personaj, Lola Lola, o femeie dezinhibată, care-şi alegea bărbaţii, îşi câştiga singură existenţa şi pentru care sexul era o provocare – aceasta avea să fie pielea din care Dietrich nu a mai ştiut să iasă nici în viaţa personală…

Numărul amanţilor despre care se spune că i-a avut la Hollywood e prea mare ca să-l iei în serios. Dar e limpede că, departe de Rudolf Sieber, Dietrich nu stătea degeaba la Hollywood. Cu fai­moasa ei pereche de picioare splendide şi chipul acela cu pomeţi atât de îndrăzneţi şi sprâncene desenate nervos cu dermatograf, Marlene făcea victimă după victimă. Şi căuta cu ardoare pri­etenia oamenilor importanţi ai vremii şi porţile de intrare în cele mai selecte cercuri. Devenise o apropiată a lui Ernest Hemingway, dar şi a lui Sir Alex Fleming, inventatorul penicilinei, ba chiar şi a familiei regale britanice. Şi nu o dată Marlene s-a gândit să-şi folosească frumuseţea pentru a se implica în chestiuni politice. „Glamourul în­seamnă siguranţă de sine“, spunea ea. „Înseamnă că ştii că eşti bine din toate punctele de vedere, şi mental, şi fizic, şi că poţi face faţă oricărei si­tuaţii.“ Aşa se face că, atunci când a aflat că Re­gele Eduard al VIII-lea vrea să abdice pentru a se însura cu Wallis Simpson, femeia pe care ea o descria ca „o casnică ternă, fără sâni“, Marlene a luat foc. Şi a început să ţeasă un plan pentru a-l despărţi pe Rege de iubita sa. Un plan pe care i l-a împărtăşit chiar amantului său de la acea vreme, Douglas Fairbanks Jr. „Era pregătită să-l seducă şi să-i arate că Wallis nu e singura femeie din lume“, a povestit Fairbanks. „Planul ei îndrăzneţ l-a pus la cale în apartamentul său de la Claridge’s. Mi-a spus: «Îl voi face s-o uite. Trebuie doar să mă îm­băiez şi să aleg parfumul potrivit!». Şi pe măsură ce rostea aceste cuvinte, şi-a scos hainele şi s-a îndreptat languros spre sala de baie.“ Când Fair­banks s-a arătat gelos, Dietrich i-a replicat: „Oh, dar iubitule, nu fi de modă veche. O facem pentru Anglia, ţara pe care amândoi o iubim. Şi pentru care sunt necesare nişte sacrificii.“

Planul nu s-a concretizat, însă n-a fost ultima dată când diva a ţesut intrigi la nivel înalt. A fost la un pas de-a se „sacrifica“ şi pentru ţara ei natală, Germania, atunci când nazismul devenise o plagă ce ameninţa omenirea, în toiul războiului mondi­al. Căci dacă cei mai conservatori îi pot reproşa o prea mare aplecare spre plăcerile trupeşti, Dietri­ch a avut, în schimb, puterea de-a se opune Reic­hului în cele mai cumplite vremuri. Şi dacă Coco Chanel a cedat de dragul luxului, acceptând con­cubinajul cu un general german pentru a se putea bucura în continuare de confortul de la Ritzul pa­rizian în vremea războiului, Dietrich, în schimb, a refuzat vehement ofertele naziştilor de-a părăsi Hollywoodul şi de-a veni să facă filme exclusiv în Germania, fiind din acel moment considerată o trădătoare. Şi a mers până într-acolo încât să viseze că ea ar putea să-l asasineze pe Hitler. Tot cu un plan, desigur, conform căruia ar fi acceptat să facă un singur film în Germania, cu condiţia de-a fi lăsată o noapte singură cu Fuhrerul. „Aş putea să mă prefac că-i destăinui ce simt pentru el, spunându-i că sunt nebuneşte îndrăgostită de el. Am auzit că Hitler mă place şi sunt convinsă că va accepta întrevederea“, i-a explicat Dietrich lui Fairbanks, conform mărturisirilor acestuia, adău­gând că va lua la ea doar un ac de păr otrăvit ca armă a crimei. „Din fericire, n-a mers mai departe cu planul, dar era o femeie foarte curajoasă şi sunt sigur că şi-ar fi riscat viaţa dacă ar fi ştiut că are şanse de reuşită în acest complot“, a mai povestit Douglas. De menţionat că versiunea lui Douglas e privită de unii ca fiind o născocire pentru a spăla imaginea unei Marlene pe care anumite voci au considerat-o spion nazist în timpul războiului.

Politica era, însă, pentru ea doar un fascinant joc al puterii. Legăturile ei cu patos s-au desfăşurat, în schimb, tot pe tărâm hollywoodian. Printre iubiţii ei faimoşi s-au numărat Jean Gabin, cu care a trăit o dragoste legendară de şase ani, din 1941 în 1947, dar şi John Wayne, cu care a avut un amor torid şi secret vreme de trei ani – căci John era însurat şi avea patru copii. Cei doi actori au şi făcut trei filme împreună şi, conform biografiei scrise de Scott Ey­man, „The Life and Legend“, Wayne ar fi adorat-o pe Marlene. Însă ea, oricât de departe ar fi dus lu­crurile, a lăsat mereu de înţeles că niciodată n-ar fi divorţat de Rudi. Chiar şi atunci când aventura cu un alt actor celebru, James Stewart, a lăsat-o însărcinată. „El era foarte rece. Niciodată nu mi-a spus că mă iubeşte sau alte lucruri tandre. O fe­meie aşteaptă să i se spună lucrurile astea, chiar dacă vin dintr-o perfectă nesinceritate. Apoi, când am descoperit că sunt gravidă şi i-am spus, a fost şocat. Mi-a spus: «Dumnezeule, şi ce-o să faci?». Am remarcat că pentru el era doar problema mea, nu a noastră“, a povestit actriţa care a susţinut că sarcina a fost, de fapt, o alarmă falsă – în vreme ce alţi apropiaţi spun că ar fi făcut avort.

Desigur, din panoplia ei n-au lipsit nici Joseph Kennedy – despre care spunea că era zgârcit şi că nu-i dăruise nici măcar o eşarfă cadou – dar nici fiul acestuia, preşedintele american J.F.K., cu care a avut o aventură de o noapte pe când ea avea 60 de ani, iar el 44. În toată această vreme, soţul ei, Rudi, păstra permanent legătura cu ea şi îşi îm­părţea viaţa, la rândul său, cu o amantă, Tama­ra – o prezenţă ce primise acceptul lui Marlene până într-acolo încât o trimitea adesea pe fiica ei, Maria, să stea în grija celor doi. Un aranjament confortabil pentru actriţă, care în felul acesta se simţea mai puţin vinovată. Şi care se asigura, în acelaşi timp, că legătura ei spirituală cu Rudi ră­mâne intactă, păstrând o asiduă corespondenţă cu el, în care îi împărtăşea cu lux de amănunte aventurile ei. Ştia foarte bine că frumuseţea ei va păli la un moment dat şi că atunci va dori să-şi trăiască bătrâneţile tot cu Rudi, cel pe care-l ve­dea jumătatea ei. Şi ştia că sentimentul e reciproc: „Tamara n-ar fi avut cum să fie iubirea cea mare a lui Rudi pentru că locul acela era deja ocupat de mine“, a spus ea, la un moment dat.

Spectator mut, dar foarte afectat, în tot acest tablou, a fost, desigur, fiica ei, Maria. Iar despre drama ei trăită în sânul unei familii neconvenţi­onale lumea a aflat cu stupoare când şi-a lansat propria carte. Simplul fapt că propriul ei copil o numeşte neîncetat în acest volum doar „Dietrich“ spune multe despre legătura lor: obsedată de pro­pria imagine, actriţa nu încetase să fie divă nici în faţa fiicei sale. „Eu am fost produsul ei. Am fost ca o foaie albă de hârtie pe care s-a tipărit doar ce spunea Dietrich, doar ce gândea Dietrich. Eram creaţia ei, îi aparţineam, aşa că-mi vorbea de par­că îşi vorbea ei însăşi“, scrie Maria, care i-a servit în anii ei de glorie la Hollywood ca asistentă şi confidentă. Şi nu e de mirare că în urma acestei experienţe lipsite de tandreţe maternă, Maria de­scrie întreaga situaţie în care a crescut şi s-a for­mat în tuşe foarte dure. „Tatăl meu a fost un om slab, care s-a făcut important doar fiind soţul lui Dietrich vreme de 50 de ani şi trăind cu o aman­tă, în vreme ce Dietrich căuta amorul cu A mare“, adaugă Maria, menţionând o listă impresionantă de nume cu care mama ei a avut aventuri, printre care şi Yul Brynner, Maurice Chevalier, Frank Si­natra, dar şi Edith Piaf.

Desigur, Maria Riva ar putea fi acuzată prin aceste dezvăluiri că a distorsionat imaginea mamei sale din prea multă suferinţă pentru că nu a avut o mamă adevărată. Şi se prea poate ca destăinuirile ei din carte să fie mai mult decât ceea ce s-a întâmplat în realitate. Două lucruri şochează, însă, cititorul în căutarea rădăcinii acestei suferinţe. Riva spune că la 13 ani, a fost violată de o guvernantă lesbiană – iar vina, con­sideră ea, a purtat-o în întregime Dietrich, pentru că a acceptat o astfel de angajată care să-i poarte de grijă propriului copil. Cel de-al doilea: Tama­ra, amanta tatălui ei, care-i devenise extrem de apropiată (probabil mult mai aproape de ideea de mamă după care tânjea) a ajuns, finalmente, să se interneze la psihiatrie, din cauza durerii provoca­te de Marlene, care n-a vrut să renunţe niciodată la Rudi. Iar la clinica unde a fost internată, Tami a fost ucisă de una dintre paciente. Un sfârşit a cărui vină, spune Maria, a purtat-o în întregime tot Dietrich!

Dar fiecare lucru are preţul său. Iar dacă Mar­lene a reuşit să-şi înscrie cu litere de aur nume­le în istoria cinematografiei – dar şi a iubirii – la momentul real al retragerii, după ce şi-a încheiat turneele de cabaret, viaţa i-a cerut la schimb un preţ foarte scump. În 1976, mult iubitul ei Rudi a murit. Şi tot visul ei de a-şi trăi bătrâneţile linişti­te alături de el s-a năruit într-o clipă. Despre pier­derea lui Rudi, Marlene a recunoscut că a fost tra­gedia vieţii ei, din acel moment ducându-şi restul anilor într-o abandonare totală în apartamentul ei din Paris – unde ajunsese, după descrierile Ma­riei, într-o stare jalnică, printre sticle de alcool, refuzând adesea să i se schimbe şi cearceafurile. „Dietrich a fost o femeie inteligentă, foarte dis­ciplinată şi extraordinar de frumoasă. Dar a fost consumată de acest simţ germanic sau teutonic al datoriei de a-şi menţine neatinsă legenda, până când această datorie a sufocat orice alt aspect al vieţii ei. Asta cred că a fost tragedia ei. La fel cum tragic cred că a fost şi faptul că, în realitate, ea n-a ştiut să iubească. Deşi ea credea că a inventat dragostea!“, concluzionează Riva, atât de amar.

Filmele lui Marlene Dietrich

„Morocco“ (1930)

„The Blue Angel“ (1930)

„Dishonored“ (1931)

„Blonde Venus“ (1932)

„Shanghai Express“ (1932)

„Desire“ (1936)

„Knight Without Armor“ (1937)

„The Scarlet Empress“ (1934)

„A Foreign Affair“ (1948)

„Witness for the Prosecution" (1957)

"Touch of Evil" (1958)

"Just a Gigolo" (1978)

FOTO GULIVER/GETTY IMAGES/REX FEATURES, PHOTOLAND/CORBIS IMAGES