Actriţe care au jucat-o pe Anna Karenina
Eroina lui Lev Tolstoi, care trăieşte o iubire mistuitoare cu Vronsky, continuă să fascineze şi azi, în timpurile tehnologiei moderne. Iată care sunt faimoasele actriţe care au jucat-o pe Anna Karenina de-a lungul timpului şi cine a avut mai mult succes
Eroina lui Lev Tolstoi, care trăieşte o iubire mistuitoare cu Vronsky, continuă să fascineze şi azi, în timpurile tehnologiei moderne. Iată care sunt faimoasele actriţe care au jucat-o pe Anna Karenina de-a lungul timpului şi cine a avut mai mult succes
Acum 105 ani, la Iasnaia Poliana, scriitorul Lev Nikolaevici Tolstoi, în vârstă de 82 de ani, fugea de-acasă noaptea. Nimeni nu l-a văzut. Nimeni nu ştie unde a dispărut. Împreujurările plecării şi morţii sale au dat naştere la nenumărate speculaţii şi legende. A lăsat în urmă o remarcabilă creaţie, iar eroina sa cea mai cunoscută, Anna Karenina, care îşi riscă, în numele iubirii, mariajul, custodia copilului şi locul în aristocraţia rusă, şi sfârşeşte prin a se sinucide, aruncându-se în faţa trenului, îşi păstrează şi azi acelaşi straniu mister cu care fascinează noi generaţii - la 142 de ani după ce a văzut lumina tiparului. Până la Keira Knighley (foto stânga), care a întruchipat-o în producţia din 2012, alături de Jude Law (în rolul lui Karenin) şi Aaron Taylor-Johnson (în rolul lui Vronsky) drumul este lung.
Prima dintre actriţele care au jucat-o pe Anna Karenina a fost Greta Garbo, care cunoştea un succes fulminant în 1935, în pelicula regizată de Clarence Brown. Greta avea astfel ocazia să-i dea glas Annei, după ce o juca mai întâi în filmul mut "Love", din 1927. O altă actriţă care a jucat-o pe Anna Karenina şi a cucerit publicul cu acest personaj a fost Vivien Leigh, în filmul regizat de Julien Duvivier în 1948. Era la aproape un deceniu după ce Leigh câştigase faima cu rolul lui Scarlett O'Hara, iar filmul era o versiune opulentă, produsă de faimosul Alexander Korda.
Din păcate, Vivien nu s-a înţeles deloc cu francezul Duvivier şi nici n-a avut chimie cu un Vronsky jucat de Kieron Moore, astfel că pelicula n-a fost un succes de box office. Mai mult, Vivien a suferit enorm atunci când criticii au spus că interpretarea ei a fost o tristă dezamăgire şi că n-a fost capabilă s-o depăşească pe nemuritoarea Greta Garbo.
Printre actriţele care au jucat-o pe Anna Karenina s-a numărat şi Claire Bloom, în producţia BBC din 1961, filmată integral în studiouri. Iar dacă Bloom nu vă sună cunoscut, de data aceasta, producţia s-a bazat pe farmecul lui Vronsky - jucat de fermecătorul Sean Connery.
Dintre producţiile ruseşti, cea mai aplaudată a fost cea semnată de baletul Bolshoi, în 1973, în care Anna Karenina este faimoasa balerină Maya Plisetskaya, alături de Rudy Bryans aka Vronsky, bărbatul pentru care ajunge să-şi distrugă căsnicia. Americanii au realizat o remarcabilă ecranizare a romanului în 1985 - o producţie de televiziune cu o distribuţie foarte bună: Jacqueline Bisset în rolul Annei, Christopher Reeve în rolul Contelui Vronky, iar Paul Scofield în rolul soţului Karenin. Criticii au apreciat producţia, spunând chiar că Bisset a ajuns să se ridice la înălţimea lui Garbo, chiar dacă Garbo fusese ceva mai melodramatică. Pentru regretatul Reeve, acest film a fost un proiect personal, fiindcă tatăl lui avea masterul în literatură în rusă la Princeton University. De notat că acest film a fost şi cel pentru care Reeve a învăţat să călărească - ajungând să adore acest sport, din cauzacăruia a ajuns, însă, să paralizeze. Una dintre actriţele care au jucat-o pe Karenina a fost şi Sophie Marceau, în 1997 - Vronsky fiind interpretat de Sean Bean, iar Karenin de James Fox. Producţia s-a remarcat ca fiind prima adaptare americană a romanului filmată în întregime în Rusia. Totuşi, box office-ul de doar 900.000 de dolari a fost mult sub aşteptări.
Cel mai recent, cea mai cunoscută actriţă care a jucat-o pe Anna Karenina a fost Keira Knightley - în cea mai de anvergură producţie după cea din 1948 cu Vivien Leigh. Astfel, pelicula a obţinut premiul Oscar pentru costume - şi a fost nominaliztă la alte trei categorii, printre care cinematografie şi muzică. Însă fanii n-au apreciat distribuţia l-ar fi preferat pe Jude Law în rolul lui Vronsky şi au comentat pe reţelele de socializare cxă prea puţin cunoscutul Aaron Taylor-Johnsonarată ca un pudel blond.