Acum și-a găsit liniștea, în brațele tatălui. Figura lui Elvis i-a ghidat viața, a tânjit după iubirea sa

13 ianuarie 2023   News

Mesajele de condoleanțe curg neîncetat, după anunțul răvășitor că Lisa Marie Presley s-a stins din viață, la doar 54 de ani.

Din păcate, avem de-a face în ultimul an cu un val de morți subite, neașteptate, inexplicabile.

Lisa Marie Presley a intrat în stop cardiorespirator joi noapte de mai multe ori, în ciuda intervențiilor medicale, atât la domiciliu, cât și la spital, unica fiică a lui Elvis s-a stins rapid din viață.

Atât vedetele, cât și admiratorii familiei Presley trimit necontenit mesaje de susținere în memoria Lisei Marie.

Povestea ei de viață nu a fost deloc una fericită, în ciuda faptului că s-a născut privilegiată: fiica unui superstar. Din păcate, nu a avut parte de prezența tatălui său, acesta s-a stins din viață când ea avea doar 9 ani.

Ca orice fată care tânjește după figura paternă, viața Lisei Marie a fost oarecum dezechilibrată. De aici, și patru mariaje. Dar i-a călcat tatălui pe urme și a devenit artistă.

Pe 1 februarie, Lisa Marie Presley ar fi împlinit 55 de ani. Vedeta a fost căsătorită de patru ori. În 1988, s-a căsătorit cu muzicianul Danny Keough, împreună cu care a avut un fiu și o fiică. În 1994 ei au divorțat și Lisa Marie s-a căsătorit cu cântărețul pop Michael Jackson, ca după doi ani să divorțeze și de acesta. În 2002 ea s-a căsătorit cu actorul Nicolas Cage, cu care la fel a avut un mariaj de doar doi ani. În 2006 Lisa Marie s-a căsătorit cu producătorul muzical Michael Lockwood, cu care are două fete gemene. În 2010, familia lor s-a mutat în 'Coe's Hall', Rotherfield, East Sussex, Anglia, Regatul Unit.

Cea mai mare dramă a vieții a fost, după pierderea tatălui, cea a fiului Benjamin, în 2020.

Tânărul avea doar 27 de ani când a decis să-și încheie socotelile cu viața. S-a împușcat în piept, în casa luxoasă a familiei din California. De atunci, Lisa Marie Presley nu a mai fost om și nu și-a mai găsit liniștea. Chiar înainte de premiera filmului Elvis, Lisa Marie Presley le-a scris fanilor: ”Nu v-am mai scris de mult, fiindcă nu prea mai e nimic de zis. Toată viața de acum încolo voi fi în doliu pentru pierderea fiului meu. Am experimentat o durere înfiorătoare, care mi-a distrus și zguduit inima și sufletul. Le-a nimicit! M-a înghițit cu totul. În afară de ceilalți trei copii pe care îi mai am, nimic nu-mi mai poate capta atenția.”

Cu toate acestea, filmul dedicat vieții tatălui său a reușit să-i capteze interesul, ea a fost, alături de mama sa, foarte activă în promovarea peliculei în care Austin Butler are rolul principal.

Însă prea multele drame par să o fi dărâmat-o psihic. Chiar cu două zile înainte de deces, a fost prezentă la Globurile de Aur, unde a părut mai fragilă ca niciodată.

Un fan i-a scris în spațiul virtual: ” Lisa Marie Presley, acum și-a găsit liniștea, în brațele tatălui.”

Foto: Getty, Profimedia

Mai multe